“Duhovnicul este cel care te ajută să-ți aduci aminte de tine”

Arhiepiscopia Iaşilor

“Duhovnicul este cel care te ajută să-ți aduci aminte de tine”

Asociația Studenților Creștini Ortodocși Români (ASCOR), filiala Iași, a organizat joi seară o nouă conferință din ciclul "Nașterea Domnului - începutul mântuirii noastre".

Asociația Studenților Creștini Ortodocși Români (ASCOR), filiala Iași, a organizat joi seară o nouă conferință din ciclul "Nașterea Domnului - începutul mântuirii noastre". Invitatul tinerilor ascoreni a fost protos. Ioan Cojan, starețul Mănăstirii "Sfântul Ioan Botezătorul" din Alba Iulia.

În Aula Magna "Mihai Eminescu" a Universității “Al. I. Cuza“ (UAIC) din Iași a avut loc conferința "Nevoia unui povățuitor duhovnicesc pe calea vieții", susținută de protos. Ioan Cojan, starețul Mănăstirii "Sfântul Ioan Botezătorul" din Alba Iulia. Evenimentul a avut loc cu binecuvântarea Înalt Preasfințitului Teofan, Arhiepiscopul Iașilor și Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, și a fost moderat de Florin Croitoru, vicepreședintele ASCOR, filiala Iași.
Pornind de la titlul temei, protos. Ioan Cojan a explicat sensurile profunde ale Pildei fiului risipitor (Ev. Luca 15, 11-32). “Cel care nu simte nevoia să se curățească, să se tămăduiască, să-și trateze sufletul nu va simți nici nevoia unei relații cu Dumnezeu, nici foamea sau setea după cuvântul Tatălui Ceresc. Duhovnicul este cel care te ajută să-ți aduci aminte de tine. Fiul risipitor, când și-a venit în sine, și-a adus aminte de el. Până atunci, spune părintele Vasilios de la Sfântul Munte Athos, nu era în el, pentru că era zăpăcit. Și-a venit în sine pentru că și-a adus aminte că are un tată. În jurul lui mureau oamenii de foame. Greu și-a adus aminte că are un tată. Părintele duhovnicesc poate fi acela care să-ți aducă aminte că ai un tată care trăiește altfel decât tine“, a subliniat protos. Ioan Cojan, care a continuat să vorbească despre nașterea sufletească cu ajutorul duhovnicului.

Harul de a găsi întotdeauna cele mai potrivite răspunsuri

“Părintele duhovnicesc poate naște fii duhovnicești, atât timp cât el îi naște în Hristos. El este cel care ne aduce aminte de Tatăl Ceresc. (...) Hristos este Fiul lui Dumnezeu, dar și prototipul oricărui părinte care se identifică atât de mult cu Tatăl încât Îi naște Tatălui fii. Hristos Se regăsește în fiecare dintre noi. Mântuitorul Se face contemporan cu fiecare dintre noi și părtaș intim în întrega traiectorie a vieții noastre. Hristos participă la toate suferințele noastre, ușurându-le, duce împreună cu noi lupta cu ispitele și cu păcatele noastre, scoate adevărata noastră fire de sub pecetea păcatului. Cel mai greu act la care se angajează duhovnicul este acela de a te ridica din păcate. Mai înainte de a te prezenta înaintea lui Dumnezeu trebuie să-ți curățească întinăciunea. Biserica nu a făcut canoane ca să încălzească urcușul nostru duhovnicesc; toate canoanele au ca rol sprijinul nostru, astfel încât să fie tăiate toate pârghiile cu care păcatul ne ține departe de Dumnezeu. Una dintre cele mai mari virtuți ale duhovnicului, spune vrednicul de pomenire mitropolit Antonie Plămădeală, este harul de a găsi întotdeauna cele mai potrivite răspunsuri la cele mai dificile probleme și întrebări. Aceasta trebuie să fie iscusința duhovnicească“, a spus, în încheiere, protos. Ioan Cojan. (Constantin Ciofu)

Citește despre: