"Dulce pentru trup şi suflet", în satul Bursuc Deal

Arhiepiscopia Iaşilor

"Dulce pentru trup şi suflet", în satul Bursuc Deal

Duminică, 8 martie, cu ocazia Zilei Internaţionale a Femeii, în biserica Parohiei "Sfânta Cuvioasă Parascheva" din satul Bursuc Deal, Protopopiatul Paşcani, s-a desfăşurat activitatea "DULCE PENTRU TRUP ŞI SUFLET".

Duminică, 8 martie, cu ocazia Zilei Internaţionale a Femeii, în biserica Parohiei "Sfânta Cuvioasă Parascheva" din satul Bursuc Deal, Protopopiatul Paşcani, s-a desfăşurat activitatea "DULCE PENTRU TRUP ŞI SUFLET". Evenimentul a avut loc la sfârşitul Sfintei Liturghii, la iniţiativa şi prin implicarea preotului paroh Ion Sorin Luca, beneficiind de sprijinul unor oameni cu suflet mare.

A fost cumpărată cantitatea de 65 kg de miere de albine de la producătorii din parohie, acţiunea având dublu rol, atât pentru încurajarea celor care muncesc, dar şi oferirea unor daruri femeilor de ziua lor. Mierea a fost frumos împachetată în recipiente şi oferită femeilor prezente, cele mai multe fiind văduve, mamelor cu copii, aducând un zâmbet şi o lacrimă de bucurie pe chipurile lor brăzdate de greutăţile vieţii.

Evenimentele de duminică au continuat cu săvârşirea slujbei de pomenire la un an de la trecerea la cele veşnice a preotului Gheorghe Astanei care a slujit în această parohie în urmă cu 50 de ani, familia acestuia oferind tuturor celor prezenţi icoane şi pachete cu alimente. "S-au făcut urări de binecuvântare, astfel încât bucuria zilei de sărbătoare a fost deplină. Aducem slavă lui Dumnezeu pentru toate şi nădăjduim şi pe mai departe în derularea unor astfel de activităţi cu scop social, filantropic-duhovnicesc şi, de ce nu, gospodăreşti, prin încurajarea producătorilor locali", ne-a declarat preotul paroh Ion Sorin Luca din satul Bursuc Deal. Evenimentul a avut loc şi în contextul Anului omagial al pastoraţiei părinţilor şi copiilor şi Anului comemorativ al filantropilor ortodocşi români în Patriarhia Română.