Duminica dinaintea Nașterii Domnului, la Mănăstirea Slobozia

Episcopia Sloboziei şi Călăraşilor

Duminica dinaintea Nașterii Domnului, la Mănăstirea Slobozia

Mănăstirea „Sfinţii Voievozi” din Slobozia a primit duminică, 20 decembrie 2015, vizita arhierească a Presfințitului Părinte Vincențiu, Episcopul Sloboziei și Călărașilor.

Duminică, 20 decembrie 2015, Preasfinţitul Părinte Episcop Vincenţiu a săvârşit Sfânta Liturghie arhierească în biserica Mănăstirii „Sfinţii Voievozi” din Slobozia. Sub protia Preasfinţiei Sale, la Sfânta Liturghie au participat părintele arhimandrit Rafail Mîţ, vicar eparhial, părinţii consilieri Daniel Enaşcu, Cristi Gavrilă, Florin Ionescu și Nicușor Silviu Dascălu.

În cadrul Sfintei Liturghii, Preasfinția Sa a hirotonit diacon pe tânărul George-Silviu Dinu, urmând a fi hirotonit preot pe seama parohiei „Sfântul Ierarh Nicolae” din Gălbinași, Protopopiatul Oltenița, iar pe ierodiaconul Maxim l-a hirotonit ieromonah pe seama Mănăstirii „Sfinții Voievozi” din Slobozia.

După Sfânta Liturghie, Preasfinția Sa, împreună cu soborul de slujitori, au săvârșit slujba de sfințire a noii Trapeze a mănăstirii.

Sursa: http://sf-esc.ro/informatii/12641-duminica-dinaintea-na-terii-domnului-la-manastirea-slobozia.html

Citește despre: