Duminica a II-a din Post, în Parohia Şega I din Arad

Arhiepiscopia Aradului

Duminica a II-a din Post, în Parohia Şega I din Arad

În duminica a II-a din Post (a Sfântului Grigorie Palama), Înaltpreasfinţitul Părinte Timotei, Arhiepiscopul Aradului, a săvârşit Sfânta Liturghie în biserica cu hramul „Pogorârea Duhului Sfânt” a Parohiei Şega I din Arad, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi.

Înaltpreasfinţitul Părinte Timotei a rostit cuvântul de învăţătură cu titlul „Dumnezeu ajută neputinţelor noastre”, prin care a arătat că „fără ajutorul divin, credinciosul nu poate avea sporul necesar spre desăvârşire. Condiţia mântuirii, harul, care pune începutul, cerând conlucrarea credinţei cu faptele bune. Solidaritatea umană este o dovadă a strădaniilor personale şi colective pentru mai binele în lume. Aparte se cuvine a cinsti slujirea preoţească prin care se lucrează celelalte sfinte taine ale Bisericii, spre deplină sănătate trupească şi sufletească”.

În cadrul Sfintei Liturghii, Ierarhul Aradului l-a hirotonit pe diaconul Florin Bej întru preot, pe seama Parohiei Crocna, Protopopiatul Sebiş, iar pe tânărul teolog Ovidiu Oprişa întru diacon, pe seama Parohiei Rogoz, Protopopiatul Ineu.

La finalul slujbei, preotul Florin Bej a fost hirotesit duhovnic. Răspunsurile liturgice au fost date de corul parohiei.

Sursa: episcopiaaradului.ro

Citește despre: