Duminica Mironosițelor, la Catedrala voievodală din Buzău

Arhiepiscopia Buzăului şi Vrancei

Duminica Mironosițelor, la Catedrala voievodală din Buzău

În Duminica a III-a după Paști (a Mironosițelor), 15 mai 2016, credincioșii prezenți la Catedrala voievodală „Adormirea Maicii Domnului” din Buzău au primit binecuvântare arhierească. Înaltpreasfințitul Părinte Ciprian, Arhiepiscopul Buzăului și Vrancei, a oficiat Sfânta Liturghie în locașul de cult, alături de un sobor de preoți și diaconi. Răspunsurile la strană au fost date de psalții Catedralei voievodale.

În cuvântul de învățătură, ierarhul a evidențiat slujirea plină de devotament a femeilor mironosițe față de Mântuitorul Iisus Hristos, care sunt adevărate modele pentru femeile creştine, sărbătorite în această duminică.

„De la femeile mironosițe sau purtătoare de mir - care L-au urmat cu fidelitate și devotament pe Mântuitorul Iisus Hristos - și până astăzi, cinstim pe toate femeile creștine, care și-au înțeles menirea de mame, de soții și, totodată, de fiice duhovnicești ale Bisericii lui Hristos. Astăzi, este ziua dumneavoastră, a dreptcredincioaselor femei, care, din momentul în care ați fost binecuvântate de Dumnezeu cu prunci și până la vârsta senectuții, v-ați îndeplinit cu demnitate îndatoririle de mame creștine, insuflându-le copiilor credința strămoșească și dragostea față de Dumnezeu, față de Biserică și față de semeni. În această sfântă zi, cinstindu-le pe femeile mironosițe, Biserica vă cinstește și pe frățiile voastre, indiferent de vârstă și stare socială, întrucât le-ați urmat exemplul slujirii lui Hristos.

Dăm slavă lui Dumnezeu că, în fiecare generație, au existat și există mame creștine minunate, care, ascultând de Biserică, au menținut aprinsă candela dreptei credințe. De aceea, Libanius, profesorul Sfântului Ioan Gură de Aur, în secolul al IV-lea, minunându-se de virtuțile femeilor creștine, a exclamat: «Priviți, ceruri, ce femei devotate au creștinii!». Cercetând istoria Bisericii, găsim un număr impresionant de femei virtuoase și sfinte, precum Emilia – mama Sfântului Vasile cel Mare, Nona - mama Sfântului Grigorie Teologul, Monica - mama Fericitului Augustin, Antuza - mama Sfântului Ioan Gură de Aur - care, la douăzeci de ani, a rămas văduvă, dar nu s-a recăsătorit, pentru că a dorit să-și dedice viața creșterii frumoase și sănătoase a fiului ei. Dacă ar exista o generație întreagă numai cu astfel de mame, cu certitudine, lumea ar fi mult mai bună, iar aceasta s-ar datora faptului că femeile, în general, trăiesc credința creștină cu mai multă dăruire de sine și sensibilitate față de semeni. Ele au de la Dumnezeu o putere extraordinară de a influența, în bine, destinul pământesc al oamenilor. Prin urmare, pe umerii lor apasă și acum povara sau grija de a insufla tinerelor fete, aflate în pragul căsătoriei, cum trebuie să-și înțeleagă menirea de mame, că trebuie să se jertfească, «cu timp și fără timp», pentru nașterea și creșterea de prunci, după voia lui Dumnezeu. Mama este cea mai iubită ființă umană de pe pământ și, din acest motiv, pentru fiecare dintre noi, mama este sfântă. Așa trebuie să le privim, cu dragoste și recunoștință, pe toate mamele și bunicile noastre”, a subliniat Chiriarhul Buzăului și Vrancei.

După încheierea Sfintei Liturghii, Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Ciprian le-a felicitat pe toate mamele, surorile, soţiile și bunicile care au participat la slujbă în ziua femeii creştine, și le-a oferit câte un trandafir.

Sursa: arhiepiscopiabzvn.ro

Citește despre: