După 39 de ani, Biserica din Bărbătești primește haina luminoasă a sfințirii
Sfântul locaș din satul Bărbătești, comuna Cucuteni, județul Iași a primit în ultima zi a lunii iulie, după 39 de ani de la începutul lucrărilor de construcție, veșmântul cel nou al sfințirii. Slujba de târnosire a fost oficiată de Înaltpreasfințitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei.
Chiar dacă vremea ploioasă - mult așteptată în această perioadă de secetă – a fost predominantă pe tot parcursul zilei, credincioșii din Bărbătești, precum și cei din localitățile vecine satului, au luat parte în această dimineață la târnosirea bisericii cu hramul „Sfinții Apostoli Petru și Pavel”. Sfintele slujbe au fost săvârșire de Părintele Mitropolit Teofan, dimpreună cu un sobor de preoți și diaconi.
Cuvântul de învățătură din cadrul Sfintei Liturghii a fost rostit de părintele profesor Ioan Sauca, directorul Institutului Ecumenic de la Bossey, care a explicat în câteva idei-cheie înțelesurile pericopei evanghelice de la Sfântul Apostol și Evanghelist Matei:
„E greu să nu vezi răsăritul și apusul soarelui. E greu să fii orb și să te ducă altcineva de mână. Iar Hristos, ca Dumnezeu Întrupat, a corectat creația lui atunci când a fost nevoie sau, prin cuvânt, a adus vindecare acolo unde a fost boală, ca un Atotputernic. Însă, există și o altă orbire care ne afectează pe toți - orbirea sufletească. Noi spunem și în limba română expresia „din punctul meu de vedere”, ceea ce înseamnă că noi toți privim, dar nu toți vedem la fel. Fiecare vede prin prisma lui și prin ochelarii lui. Și mai zicem că unii văd lumea în roz, sunt prea optimiști, alții văd totul în negru pentru că sunt mai pesimiști și fiecare, deci, vedem după inima noastră, care ne dă și sensul vederii. Dacă sufletul nu-i curat, nici ochiul tău nu este luminat - spune Scriptura. De aceea, noi spunem că întru Lumina Ta vom vedea Lumină. Și de aceea ne rugăm ca Dumnezeu să ne dea luciditate sufletească pentru a fi capabili să vedem lumea în realitatea ei. Ce se întâmplă, însă, dacă pui pe sticlă, pe lentilă, argint? Te uiți și te vei pe tine. Ori, mulți dintre noi, astăzi, am fost prinși în mirajul argintului, al câștigului de bani. Plecăm de acasă ca să ajutăm părinții sau pe noi, ca să ieșim dintr-o situație de sărăcie și după aceea intrăm în mreaja iubirii de arginți, de uităm și de părinți și nu ne mai vedem decât pe noi prin lentila ochelarilor noștri. Să ne dea Dumnezeu putere ca să luăm acest argint de pe lentile și să nu ne mai vedem pe noi, ci pe cei în suferință, pe cei aproape nouă, care au mai mare nevoie de ajutor.”
La finalul slujbei, părintele paroh a făcut un scurt istoric al noului sfânt locaș de închinare, prezentând etapele de construcție și renovare din ultimii ani, și a mulțumit IPS Părinte Mitropolit Teofan pentru binecuvântarea și purtarea de grijă pe care le-a arătat în tot acest timp față de comunitatea euharistică de la Bărbătești. La rândul său, IPS Părinte Teofan a adus gând de recunoștință Bunului Dumnezeu pentru toate binefacerile, dar și tuturor credincioșilor care s-au implicat în mod deosebit în activitățile de finalizare a lucrărilor de construire, pictură și consolidare.
Având în vedere lucrarea pe care părintele paroh Constantin Costan a împlinit-o la parohie, acesta a fost hirotesit de Mitropolitul Moldovei și Bucovinei întru iconom stavrofor. Totodată, ctitorii și binefăcătorii locașului de cult au primit din partea chiriarhului distincții de vrednicie.
***
Lucrările de construire a Bisericii din Bărbătești au început în anul 1983, cu binecuvântarea vrednicului de pomenire Patriarh Teoctist, pe atunci Mitropolit al Moldovei și Sucevei, sub îndrumarea preotului Vasile Cărăușu de la Parohia Cucuteni.
În anul 2013, prin grija parohului de atunci, părintele Cristian Prodan, au fost începute lucrările de pictură, în tehnica al secco, de către pictorul Nicolae Străchinaru, pictându-se pridvorul, bolta din naos și o parte din Sfântul Altar. Începând cu anul 2017, pictura a fost continuată de către pictorul Radu Emil Constantin, fiind finalizată în 2021.
Concomitent cu lucrările de pictură, în perioada 2017-2022, a fost consolidată casa socială a parohiei, s-a montat centrala electrică împreună cu instalația de încălzire a bisericii, s-a refăcut gardul împrejmuitor, s-a pavat curtea interioară și s-a înfrumusețat sfântul locaș cu obiectele de cult necesare.
Toate acestea au fost realizate sub îndrumarea preotului paroh Constantin Costan, prin jertfa și dăruirea credincioșilor din parohie, și cu sprijinul acordat de autoritățile locale.
Parohia „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” Bărbătești numără în prezent 52 de familii.