Ediția a III-a a conferinței SOFR „Elogiul satului tradiţional românesc”
În ziua de 13 iunie 2019, am avut bucuria să o avem printre noi pe dr. etnograf Angela Olariu, care, a susţinut cea de-a III-a conferinţă din seria „Elogiul satului tradițional românesc”. Anul acesta, declarat „Anul omagial al satului românesc”, în fiecare lună la sediul Societăţii Ortodoxe a Femeilor Române, Angela Olariu, președintă de onoare SOFR Iași, ne împărtăşeşte cu mult drag din experienţa şi activitatea sa, referitoare la viaţa şi obiceiurile tradiţionale în satul românesc.
Conferinţa a început printr-o scurtă prezentare făcută de Daniela Naclad, preşedinte SOFR Iaşi, privind tematica acestei ediții, amintind totodată de împlinirea celor 130 de ani de la trecerea în veșnicie a poetului naţional Mihai Eminescu și de Ziua Iei tradiționale românești - 24 iunie.
Președinta onorifică Angela Olariu a vorbit despre sărbătorile lunii iunie, sărbători importante și mult aşteptate de creştinii ortodocşi. În popor, această lună are o semnificaţie aparte (Rusaliile, sărbătoarea Sfintei Treimi, Sânzienele). Dânsa a mai vorbit și despre împletirea sacrului cu profanul în aceste sărbători, despre semnificația modelului iei românești și de simbolurile costumului tradițional românesc.
În încheiere a urmat un program artistic în care s-au recitat poezii, iar corala SOFR a încântat asistența cu un miniconcert. Membrele SFOR Elena Amălinei și Ana Boampă au cântat aducând un omagiu atât poetului Mihai Eminescu, cât și culturii noastre tradiționale românești. (Daniela Anchidin - secretar SOFR Iaşi)