Ediția a XII-a a Programului „Formare Tineri Preoți”. Jurnal de călătorie

Arhiepiscopia Iaşilor

Ediția a XII-a a Programului „Formare Tineri Preoți”. Jurnal de călătorie

În perioada 1-11 iulie, la Centrul „Sfântul Proroc Ilie” din Miclăușeni, județul Iași, s-a desfășurat cea de-a XII-a ediție a programul pentru formarea tinerilor preoți, cu participarea a 22 de clerici recent hirotoniți (2023-2024).

Ziua de luni a început cu oficierea Sfintei Liturghii de către Preasfințitul Părinte Nichifor Botoșăneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iașilor, dimpreună cu soborul preoților aflați la programul de formare. După săvârșirea Sfintei Liturghii, părinții tineri hirotoniți au luat parte la sesiunea de lucru „Iconomie și acrivie”, susținută de Părintele Episcop-vicar, care a prezentat atât diferențele dintre acestea, cât și aplicarea acestora după caz: Iconomia nu înseamnă slăbiciune și compromis, ci înseamnă adaptare la o nevoie reală, să fie o pocăință reală. 

Ziua a continuat cu încă două sesiuni de lucru, susținute de părintele vicar administrativ Marian Timofte, Zidirea unei Biserici – ziduri și suflete, și de părintele consilier Andrei Atudori, Preotul ca administrator al parohiei sale – atribuțiile preotului paroh, unde ne-au fost amintite cuvintele Sfântului Efrem Vatopedinul: Administrația bisericească nu este separată de componenta duhovnicească a parohiei. De asemenea, ne-au  fost prezentate și exemplificate, cu modele proprii, anumite situații cu care se poate confrunta un preot nou hirotonit în parohie, dar și modul de rezolvare ale acestora.

În următoarele zile ne-au fost alături ca formatori și îndrumători cu ateliere teoretice și practice, următorii invitați: lect. univ. dr. Smaranda Buju: Relația soț-soție în familia preotului, unde accentul s-a pus pe familia preotului ca loc de odihnă atât sufletească cât și trupească, părintele Cosmin Brînză: Atelier de strângere de fonduri, părintele Dragoș Bălinișteanu: Însoțirea persoanelor afectate de adicții pe drumul tămăduirii, părintele prof. univ. dr. Viorel Sava care a subliniat cele mai importante aspecte ale Sfintei Liturghii, creionând tiparul preotului ca liturghisitor. În a doua parte a atelierului, am exersat și îmbunătățit rânduiala proscomidiei, părintele subliniind faptul că o proscomidie frumoasă, duce la o Sfântă Liturghie și mai frumoasă.

Ziua de vineri a debutat cu Sfânta Liturghie săvârșită de către Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Teofan, alături de un sobor de preoți și diaconi. În cuvântul de învățătură adresat tinerilor preoți după Sfânta Liturghie, ierarhul a afirmat cele trei trei organisme din viața preotului paroh, sunt: organismul propriei familii, soția și pruncii, organismul legăturii preotului cu Dumnezeu și organismul legăturii preotului cu credincioșii. Subliniind faptul că nu le vom putea putea gestiona perfect, deoarece suntem oameni, purtători de trup, dar totodată în momentul în care nu vom tinde spre aceste trei lucruri și vom rămâne mulțumiți doar cu ce avem, în acel moment, nu numai că îi vom supăra pe credincioși și implicit pe Dumnezeu, dar nici nu vom putea fi împliniți. Realizând aceste lucruri nu împlinim doar o datorie a preotului în fața lui Dumnezeu sau a chiriarhului, ci vom dobândi și mulțumirea noastră sufletească. 

Trebuie să facem aceste lucruri, nu în numele datoriei pe care o avem, ci de dragul nostru, ca după o anumită perioadă de timp, să putem spune și simți că și după 20 de ani, dacă o vom lua de la capăt, tot preoți să ne dorim să fim. Și doar așa vom simți că am împlinit cele pe care le aveam de împlinit.

Pe parcursul acestei zile au fost alături de noi ca formatori părintele prof. univ. dr. Constantin Coman: Preotul, slujitor al Sfintelor Taine și părinte duhovnicesc și ministrul Ciprian Olinici, Secretar de Stat pentru Culte, conturând ideea cultelor, ce înseamnă acestea și poziția lor față de stat.

A mai fost alături de noi Maica Sofronia Rădulescu: Cum iertăm?, unde a dorit să ne sublinieze cuvântul Sfântului Isaac Sirul: Niciun dar nu rămâne neînmulțit, atâta timp cât știm să mulțumim pentru el.

Duminică ne-am îndreptat pașii către Mănăstirea Pângărați unde au slujit toți participații acestui curs, la Sfânta Liturghie, într-un sobor de preoți și diaconi, apoi a urmat o agapă frățească și un pelerinaj la Mănăstirea Bistrița.

Ne-au mai fost alături în zilele următoare, ca formatori, psihologul Elena Daniela Duca, Preasfințitul Părinte Damaschin Dorneanul: Duhovnic și ucenic, explicându-ne cât de important este duhovnicul în viața preotului și rugăciunea preotului față de părintele său duhovnic; părintele arhimandrit Hrisostom Rădășanu: Liderul slujitor, unde părintele ne-a explicat ce înseamnă termenul de lider într-o parohie, preotul paroh în rolul de lider și cum ar trebui să se raporteze acesta față de comunitatea sa și părintele Răzvan Ionescu: Cum activăm harul preoției.

Aceste aproape două săptămâni petrecute în cadrul atelierelor pentru formarea tinerilor preoți de la Miclăușeni au avut un program extrem de încărcat, cu mulți formatori care au transmis o cantitate imensă de informații, dar care nu au copleșit, ci au adus atât lămuriri, cât și tihna pe care vorba cea bună o naște. Am avut ocazia nu doar să înțelegem ce s-a transmis, ci și să deprindem ceea ce înșiși formatorii sunt de fapt. La modul cel mai concret, împreună cu aceștia am plâns, am râs și am deschis uși din viața noastră dincolo de care am sesizat ceea ce în ritmul cotidian obișnuit nu am fi observat. Faptul că nu am participat individual la atelierele organizate, ci în grupuri în care fiecare s-a putut exprima deschis, ne-a ajutat să înțelegem propriile situații din slujirea preoțească prin prisma și în oglindirea trăirii celuilalt de lângă noi. Plecăm de aici cu o bogată bibliografie oferită de formatori, la care se adaugă și o scrisoare pe care am alcătuit-o fiecare dintre noi părintelui nostru duhovnic, căruia, pentru ceea ce a cultivat în noi, îi spunem cu recunoștințăSărut mâna!. Plecăm atât cu numeroase idei, cât și cu soluțiile de a le aplica în familiile noastre și în comunitatea în care vom sluji. Plecăm, dar sunt convins că, mulți ani de aici înainte, parte din trăirea noastră duhovnicească viitoare din comunitatea în care Bunul Dumnezeu va rândui să slujim își va trage seva din Sfânta Liturghie săvârșită la Miclăușeni și din împreuna sfătuire cu frații preoți și cu ierarhii noștri, a declarat preotul Lucian Apopei, participant la programul de Formare Tineri Preoți de la Miclăușeni. 

Ultima zi a cursurilor de formare a debutat cu Sfânta Liturghie săvârșită de un sobor de preoți și diaconi, în frunte cu părintele arhim. Hrisostom Rădășanu, urmată de atelierul părintelui inspector eparhial Lucian Filip: Formare Tineri Preoți – ziditori de comunități, precum și sesiunea de împărtășire a ideilor și concluziilor formate pe întreaga perioadă a cursului. (pr. George-Mihai Pintilie, Parohia Tufeștii de Sus, com. Scânteia, jud. Iași)

Citește despre: