„Bădia Mihai” - Mihai Eminescu, neuitat şi cinstit de studenţii teologi ieşeni

20 Ianuarie 2020 10:24 Educaţie

Ziua de 15 ianuarie a fiecărui an ne aminteşte de venirea în lumea cu dor a celui ce avea „... un singur dor[...]: Si nime-n urma mea/ Nu-mi plângă la creştet,/ Doar toamna glas să dea/ Frunzişului veşted” - Mihai Eminescu.

Studenţii Facultăţii de Teologie Ortodoxă „Dumitru Stăniloae” din Iași, deşi aflaţi într-o perioadă aglomerată şi stresantă a colocviilor şi examenelor din sesiunea de iarnă, nu au trecut cu vederea acest moment comemorativ şi de preţuire faţă de poetul deplin al culturii române şi nu numai, Mihai Eminescu, sau, cum i se adresa în dulce grai moldovenesc Ion Creangă, „Bădia Mihai”.

Studenţii anului al doilea al direcţiei de master „Teoria şi practica formării religioase” din cadrul facultăţii l-au omagiat pe marele poet prin câteva gesturi creştineşti, româneşti şi omeneşti, deopotrivă: i-au pomenit cu pioşenie numele, invocându-l în scurte rugăciuni pentru iertarea păcatelor, au împărţit daruri în memoria lui, au rostit versuri şi au făcut scurte pelerinaje la statuia poetului de lângă Biblioteca Centrală care îi poartă numele şi în Grădina Copou, la teiul său, unde au aprins, simbolic, lumânări şi şi-au amintit de poetul colindelor: „Colinde, colinde!/ E vremea colindelor,[...] De dragul Mariei/ Ş-a Mantuitorului/ Luceşte pe ceruri/ O stea călătorului”.

Expoziția omagială de carte „Porni Luceafărul. Creșteau în cer a lui aripe...”

Două poezii au răsunat, cu precădere, în glasul studenţilor noştri, poezii prin care am vrut să arătăm că Eminescu este un poet al neamului nostru românesc şi ortodox: „Înviere” (1878) şi „Rugăciune” (1880). Prin aceste două poezii se poate justifica, statistic, ortodoxia geniului eminescian, deoarece o bună parte din opera sa grăieşte indirect despre credinţa străbună, în chipurile pe care o sensibilitate romantică le-a căutat expresia. Aceste două poezii concentrează, sub aparenţa simplităţii, înţelesuri nebănuite, care ţin de tâlcuirile cele mai adânci ale Ortodoxiei. O primă revelaţie a Ortodoxiei se află în însuşi înţelesul cuvintelor potrivit cărora Sfânta Fecioară este „mai cinstită decât heruvimii şi mai mărită fără de asemănare decât serafimii”. Poetul sensibilizează conştiinţa noastră cu doi termeni - „înălţare” şi „mântuire” -, în sensul că mântuirea, care vine de sus şi pe care o cerem Dumnezeirii prin mijlocirea Sfintei Fecioare, o cerem pentru a ne înălţa: „Înalţă-ne, ne mântuie”. Versurile „Noi, ce din mila Sfântului/ Umbră facem pământului” dobândesc, la Eminescu, o rezonanţă transcedentală, poetul conştientizând criza care are ca centru „înălţarea creatoare” a omului. Gestul unei poezii închinate rugăciunii, adică acelei posibilităţi de a intra în dialog cu Dumnezeirea, dezvăluie extraordinara intuiţie eminesciană, care izvorăşte din Ortodoxie. În acelaşi sens surprinde introducerea în poezie a obsesiei prezenţei cosmice a „Luceafărului mărilor”. S-a spus că luceafărul, metaforic vorbind, este însuşi ochiul lui Dumnezeu care priveşte către lume, din care izvorăşte „lumina”, unul dintre cuvintele-cheie ale simbolisticii eminesciene, care conotează spiritul divin şi în poezia „Învierea”: „Apoi din nou tăcere, cutremur şi sfială/ Şi negrul întuneric se sperie de şoapte.../ Douăsprezece pasuri răsuna... miez de noapte.../ Deodată-n negre ziduri lumina dă năvală./[...] Cu moartea pre moarte călcând-o,/ Lumina ducând-o/ Celor din morminte”. La Eminescu, problemele timp, veşnicie, istorie se alătură, unite, unei filosofii a istoriei gândirii religiose a poetului: „Timpul mort şi-ntinde trupul şi devine veşnicie” – „Scrisoarea I”.

Totodată, cu ocazia aniversării a 170 de ani de la nașterea poetului Mihai Eminescu, Biblioteca „Dumitru Stăniloae” a facultății de teologie ieșene, sub coordonarea doamnei director Virginia Popa, a organizat și vernisat Expoziția omagială de carte „Porni Luceafărul. Creșteau în cer a lui aripe...”.

Gândurile noastre sincere, dar prea ancorate în cotidian, nu au fost destul de aplecate asupra cinstirii şi aducerii-aminte a ceea ce a însemnat şi înseamnă poetul şi poezia lui Eminescu. Cu toate acestea, ideea cinstirii înaintaşilor noştri şi a neuitării lor a luminat sufletele studenţilor teologi masteranzi şi nu numai.

Veşnică să-i fie amintirea şi pomenirea Domnului Eminescu! (Prof. univ. dr. Carmen Maria Bolocan - Facultatea de Teologie Ortodoxă „Dumitru Stăniloae” din Iași)

Ultimele din categorie