„Obiectele sacre reprezintă o parte din identitatea poporului nostru"

5 Martie 2014 00:19 Mihai Parfeni Educaţie

Zeci de generaţii au avut grijă să predea urmaşilor, în buna stare, icoanele şi cărţile religioase moştenite de la părinţi - mărturii de secole ale credinţei creştine româneşti - şi să păstreze tradiţia iconografică a picturii bisericeşti. Specializarea Artă sacră din cadrul Facultăţii de Teologie Ortodoxă din Iaşi, prin ciclurile de pregătire de licenţă şi masterat, urmăreşte formarea de conservatori ai bunurilor de patrimoniu, restauratori carte - document şi icoană - lemn policrom (pictură pe suport de lemn), precum şi formarea de pictori bisericeşti (pictură murală şi icoană). Absolvenţii mai pot lucra şi în alte sectoare de activitate culturală (edituri, muzee, biblioteci, case de cultură), iar cei care au absolvit modulul pedagogic pot fi şi profesori de educaţie plastică în învăţământul preuniversitar etc. În cele ce urmează, lect. univ. dr. Mina Adriana Moşneagu, de la Facultatea de Teologie Ortodoxă "Dumitru Stăniloae" din Iaşi,  ne va dezvălui câteva dintre tainele activităţii de restaurare a icoanelor şi a lemnului policrom.

Care este specificul şi rolul principal al activităţii de restaurare a icoanelor?

Restaurarea icoanelor urmăreşte punerea în valoare a reprezentărilor ce au suferit diferite degradări în timp din cauza condiţiilor de păstrare sau au fost falsificate prin repictări. Practic, restauratorul încearcă să readucă în actualitate aspectele iconografice specifice unei anumite perioade de timp sau specifice unei anumite zone geografice, încercând o punere în valoare cât mai fidelă momentului creării lor. Câmpul de lucru este destul de vast pentru că aproape fiecare biserică are nevoie, într-o măsură mai mică sau mai mare, de lucrări de restaurare pentru obiectele bisericeşti fixe sau mobile. Este o meserie care necesită foarte mult timp, foarte multă răbdare şi migală, dar rezultatele sunt cu siguranţă vizibile.    

„Trebuie să ai cunoştinţe din domenii diverse, dar trebuie să respecţi icoana şi să iubeşti sfinţii”

Care sunt principalele etape în cadrul activităţii de restaurare a unei icoane şi care este relaţia dintre conservare şi restaurare?

Restaurarea vizează un câmp larg de obiecte asupra cărora se poate interveni, dintre obiectele bisericeşti trebuind restaurate monumentele, pictura murală, iconostasele, dar şi obiectele mobile precum icoane, veşminte sau cărţi vechi. Conservarea se referă la acele intervenţii de asigurare a „stării de sănătate” a obiectului, constând în oprirea degradărilor active şi asigurarea condiţiilor optime pentru păstrarea în siguranţă a obiectelor. Restaurarea înseamnă un pas mai departe, necesitând intervenţii de completare şi refacere a esteticii şi a mesajului obiectului respectiv.    

Restaurarea icoanelor vizează, în primul rând, asigurarea stratului pictural pentru că, din cauza modului de realizare sau de păstrare a icoanelor, se creează tensiuni în stratul de pictură şi apar desprinderi, care necesită o acţiune de consolidare. Această etapă se realizează prin folosirea unor materiale reversibile, compatibile cu obiectul. Următoarea etapă se referă la oprirea atacului biologic activ deoarece, fiind vorba de materiale organice, acestea sunt foarte expuse atacurilor biologice, fie din partea insectelor xilofage, fie din partea bacteriilor şi fungilor ce nu sunt vizibile cu ochiul liber. Astfel, trebuie aplicate tratamente de dezinsecţie şi dezinfecţie pentru obiectul afectat. Urmează intervenţiile de restaurare a suportului de lemn, asupra căruia se pot face lipiri, consolidări, completări cu diverse materiale şi prin diverse tehnici, în funcţie de amploarea degradării. După acţiunea asupra suportului, se conservă şi se restaurează stratul pictural, se completează zonele lacunare şi se fac curăţirile de pete sau a zonelor carbonizate. Din păcate, în ultima perioadă sunt foarte frecvente repictările, mai ales pe iconostase. Acestea trebuie eliminate strat cu strat, abia apoi putându-se trece la retuşarea icoanei. Se cuvine să menţionăm că este interzisă repictarea obiectului, niciun milimetru din pictura originală nu trebuie acoperit de culoare; doar în zonele în care pictura lipseşte se pot sugera forme şi detalii din icoana originală sau se pot face retuşuri abstracte în ton neutru.

De ce anume are nevoie un tânăr pentru a putea practica restaurarea?

Pentru a practica restaurarea este nevoie de o formare prealabilă într-o şcoală serioasă, care să includă o pregătire teoretică solidă şi o practică centrată pe dezvoltarea abilităţilor. În acelaşi timp, trebuie parcursă o cazuistică variată pentru a putea rezolva probleme diverse şi este nevoie de o atestare din parte Ministerului Culturii, alături de cei doi ani petrecuţi sub supravegherea unui expert restaurator. De asemenea, se impune lucrul în laborator, utilizarea materialelor compatibile şi uşor reversibile, precum şi evitarea experimentelor pe obiectele vechi.

Ca în orice meserie, trebuie să ai mare dragoste pentru ceea ce faci pentru a putea găsi resursele necesare spre a rezolva problemele ce se ivesc. Trebuie să respecţi icoana şi să iubeşti sfinţii, dar trebuie să ai şi cunoştinţe din domenii diverse. Este nevoie ca această meserie să fie făcută cu responsabilitate maximă, având datoria morală de a păstra obiectele sacre cât mai bine pentru că reprezintă o parte din identitatea poporului nostru. Fiecare icoană, prin cromatică şi prin desenul ei, arată caracterul şi relaţia cu Dumnezeu a autorului.

„Nu poţi restaura o icoană fără a fi în duh de rugăciune”

Consideraţi că rugăciunea este necesară în timpul activităţii de restaurare a icoanelor?

Rugăciunea este necesară în activitatea tuturor creştinilor, cu atât mai mult nu poţi restaura o icoană fără a fi în duh de rugăciune. Este bine ca rugăciunea să  însoţească lucrul, dar aceasta trebuie făcută şi în afara activităţii propriu-zise pentru că ne creează o stare care ne ajută să ne întoarcem cu dragoste la munca lăsată în urmă.

Aţi simţit vreodată că mâinile vă sunt ghidate de altcineva?

Acest lucru îl simt frecvent, simpla îngrijire a obiectelor sacre făcându-te să simţi prezenţa sfinţilor şi a celor care s-au rugat atunci când au pictat ori doar s-au închinat la acele icoane cu credinţă.

În cadrul orelor de practică, se realizează o legătură strânsă între profesor şi „ucenicii” săi. Cum trebuie îndrumaţi studenţii pentru a reuşi în acest domeniu?

Eu asociez relaţia dintre profesor şi student cu relaţia dintre membrii unei familii. Uneori trebuie să fii doar fratele mai mare care sfătuieşte, alteori trebuie să fii mai aspru şi să încerci, cu dragoste, luciditate şi fără egoism, să atragi atenţia asupra anumitor scăpări sau probleme care apar inevitabil. Această relaţie are drept scop creşterea studenţilor, stabilirea capacităţii personale de a restaura o icoană şi îi ajută să decidă dacă aceasta este meseria pe care doresc să o practice pentru tot restul vieţii, cu preţul sacrificării timpului şi chiar a sănătăţii în anumite cazuri.  

De la același autor

Ultimele din categorie