Facultatea de Teologie din Iași deschide înscrierile la specializarea „Artă Sacră” – formare în pictură bisericească și restaurare

Arhiepiscopia Iaşilor

Facultatea de Teologie din Iași deschide înscrierile la specializarea „Artă Sacră” – formare în pictură bisericească și restaurare

Înscrierea la studiile de licență are loc în perioada 7–12 iulie 2025, între orele 09:00–16:00, în Sala S2, Căminul „Buna Vestire” din curtea Facultății. Candidații pot opta pentru specializările Teologie Ortodoxă Pastorală, Teologie Ortodoxă Asistență Socială, Artă Sacră și Teologie Ortodoxă Pastorală – locația Chișinău (înscrierea pentru acest program se face la Chișinău). 

Programul de studiu Artă Sacră urmărește formarea de specialiști în domeniul artelor vizuale, respectiv pictură bisericească și restaurare a bunurilor de patrimoniu mobil.

De asemenea, specializarea Artă Sacră asigură, prin parcurgerea modulului psiho-pedagogic, formarea cadrelor didactice în domeniul artelor vizuale pentru învățământul preuniversitar.

Obiectivul procesului de învățământ este pregătirea studenților atât din perspectivă artistică, cât și teologică, ambele fiind necesare unui specialist care operează cu imaginea sacră sau cu bunuri culturale aparținând patrimoniului cultural bisericesc.

Programul de studiu Artă Sacră urmărește mai multe obiective concrete, precum: formarea studenților pentru a deveni creatori ai imaginii sacre, capabili să reprezinte subiectele religioase corect din punct de vedere canonic și la un nivel cât mai înalt estetic și tehnic; inițierea studenților în domeniul conservării și restaurării bunurilor aparținând patrimoniului cultural mobil (carte veche, icoană, lemn policrom, piele, metal).

Programul de studii își propune transmiterea informațiilor și cunoștințelor necesare identificării, analizei și descrierii factorilor care acționează în timp asupra stării de conservare a bunurilor culturale, precum și a principalelor metode de conservare și restaurare utilizate în laboratoarele din țară și străinătate.

Disciplinele de specialitate (atât în direcția picturii, cât și în cea a restaurării) oferă, prin prezentarea și aprofundarea celor mai importante opere de artă religioasă din trecut, dar și a celor mai moderne tehnici artistice și metode de conservare-restaurare din prezent, competențele necesare creării, conservării și restaurării bunurilor culturale.

Misiunea specializării constă într-o îmbinare armonioasă între obiectivul didactic și cel artistic.

Specializarea are în vedere și obiectivul cultivării și creării unor noi legături, atât cu specializări similare consacrate, cât și cu potențiali beneficiari ai activităților specifice domeniului, prin semnarea de acorduri de colaborare sau inițierea unor proiecte comune.

Prin programul Erasmus+, studenții pot obține burse de studiu sau de practică în una dintre cele peste 300 de universități partenere din Europa.

Absolvenții pot profesa ca pictori, restauratori de bunuri aparținând patrimoniului cultural mobil, muzeografi, creatori de artă religioasă, conservatori pentru bunuri culturale, arhiviști, profesori de arte vizuale (cu condiția promovării modulului DPPD), sau consultanți științifici pentru instituțiile interesate de valorificarea științifică și/sau artistică a domeniului creației ecleziastice.

Mai multe informații aici:

https://www.teologie.uaic.ro/studenti/ghid-de-studii/regulamente/

https://www.teologie.uaic.ro/

https://www.facebook.com/FacultateadeTeologieOrtodoxaIasi/

https://www.facebook.com/artasacra.teologie/?locale=ro_RO

Citește despre: