Să-i hrănim pe tineri cu vitamina bucuriei creştine

Noi, profesorii de religie, ca "plugari în ţarina sufletului" (termenul aparţine părintelui arhim. Teofil Părăian), trebuie să-i hrănim pe tineri cu vitamina bucuriei creştine, dacă noi înşine o vom trăi ca dispoziţie sufletească firească, să-i provocăm mereu pe aceştia să descopere sursele de bucurie creştină autentică.

De ce să vorbeşti despre bucurie, când, aparent, mersul lucrurilor în lume îndeamnă la trăiri precum tristeţe, deznădejde, teamă, moarte? De ce să te bucuri într-un timp care, aparent, nu îţi mai oferă motive de bucurie? Sunt două întrebări existenţiale pe care le-am descoperit pe faţa, pe buzele, chiar şi în gândurile şi frământările multora dintre elevii mei.

Reflectând adânc asupra lor, am ajuns să constat că ele oglindesc o stare de fapt generală în societatea de astăzi, urmare, aş spune eu, a viziunii desacralizate şi desacralizante asupra vieţii. Deşi se vrea, se reclamă a fi o societate cu obârşii creştine, societatea contemporană, prin exponenţii săi, cetăţeni în majoritatea lor creştini, a pierdut din vedere bucuria ca principiu autentic, dătător de vigoare, elan şi energie în domeniile de activitate ale vieţii cotidiene.

Viaţa de astăzi e descrisă în cuvintele multora prin termeni precum "plictiseală", "monotonie", "greutăţi", "stres". Însă, ce e mai îngrijorător în toată această interogare existenţială este că acest "curent" atinge din ce în ce mai mult pe tineri; dintre ei, mulţi capitulează de timpuriu în faţa vieţii, fără ca măcar s-o fi trăit cu adevărat.

Contactul cu valorile durabile, eterne, este adevărata sursă a bucuriei oricărei persoane, or tinerii, prin caracteristica vârstei, sunt cuplaţi la acestea prin nivelul aspiraţiilor şi al căutărilor. Tocmai teama şi refuzul unor tineri de a întâlni valorile acestea şi până la urmă de a-L întâlni pe Hristos, Cel ce le cuprinde în Sine pe toate, provoacă lipsa bucuriei existenţiale şi, de aici, apariţia precoce a depresiilor, nevrozelor, aderarea tinerilor la mişcări dubioase şi creşterea alarmantă a numărului de tineri care au avut tentative de sinucidere sau care s-au sinucis, aparent cu o motivaţie. Dacă ar fi să ne gândim că gestul lor ultim, chiar condamnabil în sine, nu e lipsit de semnificaţie, vom putea să remarcăm faptul că ei sunt cei ce trag un semnal de alarmă pentru noi toţi, că ceva nu mai funcţioneaza bine în modul nostru de a gândi, a trăi, a ne mişca, că ne trăim viaţa de multe ori la rodul întâmplării, fad, fără să mai avem acea exaltare în faţa ei.

Bucuria presupune ordine spirituală, ea e starea lucrurilor de adâncime de creaţie, este pâna la urmă găsirea sensului vieţii: "Dacă ne bucurăm înseamnă că ne-am găsit sensul vieţii".

Concluzionând, voi spune că noi, profesorii de religie, ca "plugari în ţarina sufletului" (termenul aparţine părintelui arhim. Teofil Părăian), trebuie să-i hrănim pe tineri cu vitamina bucuriei creştine, dacă noi înşine o vom trăi ca dispoziţie sufletească firească, să-i provocăm mereu pe aceştia să descopere sursele de bucurie creştină autentică, realizând împreună activităţi diverse, care să oglindească bucuria comuniunii (participarea şi chiar implicarea lor la slujbe şi manifestări religioase deosebite), bucuria împărtăşirii în iubire şi a iubirii de semeni (acţiuni filantropice şi de voluntariat organizate la instituţii de asistenţă socială, spitale, chiar în centre de detenţie), bucuria rugăciunii (în fiecare oră să se valorifice acest aspect, prin apelul la citirea unor fapte minunate din viaţa sfinţilor, a unor fragmente de rugăciune în cinstea sfinţilor invocaţi, momente care să se extindă sub forma unei "şcoli a rugăciunii", şi anume prin provocarea benevolă a elevilor la un program de rugăciune săptămânală în spaţiul şcolii sau în cel liturgic, bisericesc, realizând un program flexibil, găsind în orice eveniment al vieţii tinerilor pretext pentru ea).

Citește alte articole despre: creștin, tineri, bucurie, religie

De la același autor

Ultimele din categorie