Elevii de la colegiul „Andrei Şaguna” din Braşov au oferit daruri copiilor spitalizaţi
În a treia zi a marelui praznic al Sfintelor Paști, 3 mai 2016, un grup de elevi de la Colegiul Național „Andrei Șaguna” din Brașov a adus un zâmbet pe chipurile micuţilor internaţi la Spitalul Clinic de Copii din oraș.
După ce au participat la Sfânta Liturghie săvârșită de preotul Viorel Damian, împreună cu preotul profesor Vasile Goian, în Capela „Sfântul Stelian” din curtea spitalului, elevii au pregătit daruri pentru pacienții instituției. Susținuți de Asociația „Șaguniști pentru șaguniști” tinerii au oferit peste 140 de pachete cu fructe și dulciuri, cărți de rugăciuni și reviste pentru cei mai micuți.
„Acțiunea a fost unanim apreciată. Micuții pacienți au uitat, măcar pentru câteva clipe, de suferința lor. Voluntarii au avut bucuria de a dărui din darurile Învierii celor mai mici. Medicii instituției medicale, care sunt obișnuiți cu prezența elevilor de la Colegiul «Andrei Șaguna», cu bucurie și-au exprimat dorința, ca de Ziua Copilului, să organizeze împreună o nouă acțiune. Ajutoarele iepurașului și ale apreciatei Mini, din lumea Disney, au împărțit darurile tuturor pacienților din acest spital. Toate acestea au fost îmbrăcate în haină de sărbătoare de un cor format din elevii Colegiului care au cântat troparul Învierii”, a spus părintele profesor Vasile Goian.
Sursa: mitropolia-ardealului.ro