Elevii seminariști de la Mănăstirea Neamț, alături de proiectul „Cutia cu papucei pentru Ei”
Elevii secției Patrimoniu cultural de la Seminarul Teologic Ortodox „Veniamin Costachi” de la Mănăstirea Neamț s-au oferit în această perioadă să picteze 100 de globuri pentru campania implementată de Colegiul „Sfântul Nicolae” din Iași intitulată „Cutia cu papucei pentru ei”. Obiectele de artizanat vor fi expuse în curând spre vânzare pentru susținerea proiectului social-filantropic.
Seminariștii nemțeni au pictat 100 de globuri în perioada 25–27 noiembrie 2019, sprijinind și în acest an proiectul dezvoltat de comunitatea Colegiului „Sfântul Nicolae” din Iași – „Cutia cu papucei pentru Ei”.
Mai multe detalii ne-a oferit Oana Grădinaru, profesor de arte plastice la seminarul de la Mănăstirea Neamț: „Postul și apropierea Crăciunului ne îndeamnă la fapte bune. Putem dărui material sau spiritual. Elevii noștri dăruiesc din harul cu care au fost înzestrați: suflet și culoare. Am pictat alături de ei, bucurându-ne de ideile originale ale fiecăruia. Este al doilea an în care am fost invitați la acest proiect și ne bucură să știm că munca noastră a fost apreciată, că putem ajuta prin gesturi mici, dar pline de suflet. Au lucrat cu dragoste și entuziasm pentru că bănuții obținuți din vânzarea acestora vor fi folosiți în cadrul proiectului social-umanitar”.
Pentru mai multe informații cu privire la această campanie puteți accesa pagina de facebook Cutia cu papucei pentru Ei.