În Eparhia Argeşului şi Muscelului a avut loc sinaxa stareţilor şi stareţelor
În paraclisul Sf. Ierarh Calinic de la Cernica din Curtea de Argeș, sub președenția Înaltpreasfințitului Părinte Calinic, a fost organizată ieri, 18 ianuarie, o sinaxă a stareților și starețelor din Eparhia Argeșului și Muscelului.
În cadrul ședinței au fost analizate următoarele:
1. Realizările în plan administrativ, economic, cultural și pastoral misionar obținute de fiecare unitate monahală în anul 2011;
2. Planurile manageriale pentru anul 2012;
3. Situația personalului monahal la zi;
4. Lucrările executate la monumentele istorice din cuprinsul Eparhiei se vor face cu aprobarea Centrului Eparhial și cu avizul Direcției Monumentelor Istorice;
5. Întocmirea unei condici speciale în fiecare mănăstire în care se vor trece istoricul, personalul monahal, inventarul bunurilor mobile și imobile, donații; de asemenea fiecare unitate monahală va deține o carte de aur.
6. Centrul Eparhial va primi toate proiectele privind activitatea social-filantropică a mănăstirilor, având în vedere că anul 2012 a fost declarat de Sfântul Sinod al B.O.R. , Anul Tainei Sf. Maslu și îngrijirii bolnavilor.
7. Comunicarea adresei nr. 8578/2011 privind situația fundațiilor și asociațiilor din cuprinsul Eparhiei.
8. Comunicarea adresei nr. 8783/2011 referitoarea la respectarea disciplinei financiar contabile în toate unitățile monahale;
9. Situația privind salarizarea personalului neclerical, potrivit căreia eșalonarea debitului către Consiliul Județean Argeș se va face pe o perioadă de 17 luni.
sursa: eparhiaargesului.ro