În Episcopia Giurgiului a avut loc o nouă sesiune de formare
În zilele de 23 şi 24 mai, cu binecuvântarea Preasfinţitului Părinte Ambrozie, în Episcopia Giurgiului s-a desfăşurat un nou seminar de instruire a formatorilor din cadrul Proiectului „Alege Şcoala!" care a reunit 6 preoţi din Protopopiatul Bolintin şi 5 profesori care predau Disciplina Religie.
Evenimentul s-a desfăşurat la Mănăstirea Comana în Centrul cultural „Radu Şerban", care a oferit celor prezenţi un cadru deosebit, aceştia având posibilitatea să admire o colecţie frumoasă de fotografii de arhivă ale Mănăstirii şi obiecte vechi de cult care atestă existenţa seculară a acesteia.
Sesiunea i-a avut ca experţi formatori pe părintele lect. univ.dr. Gheorghe Holbea, Consilier patriarhal în cadrul Sectorului teologic educaţional al Patriarhiei Române, şi pe părintele Inspector George Jambore.
Cu acest prilej, participanţilor le-au fost prezentate metode şi practici de integrare în comunitate a copiilor din familii monoparentale sau care prezintă unele forme de izolare. De asemenea, a avut loc şi o prezentare a calendarului activităţilor viitoare care cuprinde sesiuni de formare, întocmirea de fişe cu grupurile-ţintă şi centralizarea datelor la nivel naţional, dar şi identificarea a nouă copii cu risc de abandon şcolar din fiecare parohie care să fie asistaţi în însuşirea educaţiei morale de bază, în dezvoltarea motivaţiei necesare rămânerii în şcoală prin intermediul participării la activităţile organizate în cadrul parohiilor, la concursuri şi la tabere de creaţie.
Proiectul are ca scop prevenirea şi combaterea fenomenului de părăsire timpurie a şcolii şi prevenirea delincvenţei juvenile prin dezvoltarea unor soluţii alternative tip „şcoala de duminică", necesare asigurării educaţiei de bazăşi a motivaţiei pentru educaţie a copiilor din mediul rural şi urban, cu vârstecuprinse între 5şi 14 ani şiformarea specifică de preoţi şi profesori de religie, implicaţiîn prevenirea fenomenului de părăsire a şcolii,în vederea dezvoltării deprinderilor de lucru cu copiii şi a aptitudinilor psiho-pedagogice.
sursa: episcopiagiurgiului.ro