Arhimandritul Mina Dobzeu, sărbătorit la Catedrala Episcopală din Huşi

Episcopia Huşilor

Arhimandritul Mina Dobzeu, sărbătorit la Catedrala Episcopală din Huşi

    • Arhimandritul Mina Dobzeu, sărbătorit la Catedrala Episcopală din Huşi
      Arhimandritul Mina Dobzeu, sărbătorit la Catedrala Episcopală din Huşi

      Arhimandritul Mina Dobzeu, sărbătorit la Catedrala Episcopală din Huşi

Cu prilejul împlinirii a 96 de ani de viaţă, arhimandritul Mina Dobzeu, vieţuitor în cadrul Centrului eparhial Huşi, a fost sărbătorit în mod solemn duminică, 5 noiembrie 2017.

La finalul Sfintei Liturghii din Catedrala Episcopală din Huşi, oficiată de către Preasfințitul Părinte Ignatie, Episcopul Hușilor, vrednicul părinte a primit felicitări şi un buchet de flori. După cum menţionează site-ul Episcopiei Huşilor, PS Părinte Ignatie a remarcat că arhimandritul Mina Dobzeu rămâne un martor vrednic al mărturisirii credinței în vremea regimului comunist, perioadă în care afirmarea credinței echivala cu suferințele și prigoana din temniță. „Nici părintele Mina nu a fost scutit de această jertfă, însă, prin rânduiala lui Dumnezeu, în închisoare îl va boteza pe Nicolae Stainhardt, viitorul monah de la Rohia. Nici după eliberare, zelul misionar al părintelui Mina nu s-a oprit, cuvioşia sa adresând mai multe scrisori fostului președinte Nicolae Ceaușescu, în apărarea credinței”, a spus PS Ignatie, care a citit apoi un fragment dintr-o scrisoare trimisă de arhimandritul Mina în anul 1988. „Dar acum ce vrem să facem din poporul acesta? Că îl defăimăm pentru credința lui strămoșească și curată și-i desființăm ziua de odihnă și sărbătorile sfinte, și-i predăm în locul credinței lui firești, ceea ce vrei tu – om păcătos? Credința poporului acestuia, care este un popor prin excelență creștin, are conștiința existenței lui Dumnezeu, afirmând-o pe temeiurile rațiunii sănătoase și lucide și n-are rost să i se predea ceea ce nu trebuie și nu-i firesc!”, se semnala în cuvintele părintelui Mina Dobzeu.

Citește despre: