Zi de sărbătoare în Episcopia Slatinei și Romanaților

Preasfințitul Părinte Sebastian, Episcopul Slatinei și Romanaților, aniversează în data de 25 martie 2016 ridicarea la rangul de Arhiereu, precum și instalarea ca Episcop al Eparhiei Slatinei și Romanaților.

Preasfinţitul Părinte Sebastian s-a născut la 5 noiembrie 1966, în oraşul Moreni, judeţul Dâmboviţa, primind la botez numele Sorin Petrică.

A urmat şcoala primară şi gimnaziul în Satul Minieri, judeţul Prahova (1973-1981), treapta I la Liceul Economic din Ploieşti (1981-1983), cursurile Seminarului Teologic de la Mănăstirea Neamţ (1983-1988). A urmat apoi cursurile Facultăţii de Teologie Ortodoxă din Bucureşti (1988-1992), cursurile de doctorat la Facultatea de Teologie din Tesalonic - Grecia, obţinând titlul de doctor în Liturgică (1992-1997).

În anul 1988 a fost tuns în monahism şi hirotonit ierodiacon pe seama Schitului Crasna, judeţul Prahova. În anul 1996 a fost hirotonit ieromonah. În perioada 1996-1999 a fost stareţ al Schitului Crasna - Prahova, iar apoi între anii 1997-2001 a îndeplinit funcţia de exarh al mănăstirilor din cuprinsul Arhiepiscopiei Bucureştilor.

În anul 1998, cu prilejul sfinţirii bisericii noi a Mănăstirii Crasna, a primit rangul de protosinghel, iar în anul 2000, la sărbătoarea Sfântului Antim Ivireanul, a fost hirotesit arhimandrit la Mănăstirea Antim din Bucureşti. În perioada 2001-2008 a îndeplinit demnitatea de Episcop Vicar al Arhiepiscopiei Bucureştilor, cu titulatura „Ilfoveanul”, iar în martie 2008 a fost ales Episcop al noii înfiinţate Episcopii a Slatinei şi Romanaţilor.

Sursa: basilica.ro

Ultimele din categorie