308 persoane din Episcopia Sloboziei şi Călăraşilor au primit sprijin material şi financiar în luna martie

Episcopia Sloboziei și Călărașilor, prin serviciile sociale acreditate, a desfășurat, în luna martie a anului 2016, 139 de activități sociale în cadrul cărora au fost oferite ajutoare materiale și financiare, în valoare totală de 14.711 lei (proveniți din Fondul Filantropia, din donații și sponsorizări) pentru depășirea situațiilor de criză unui număr de 308 persoane aflate în dificultate, din județele Ialomița și Călărași.

Astfel, în cadrul Centrului de Consiliere și Sprijin (C.C.S.) și al Centrului de Orientare pentru Persoane Aflate în Dificultate (C.O.P.), coordonate de către Sectorul Social-Misionar al Episcopiei Sloboziei și Călărașilor, au fost desfășurate 10 activități sociale, în cadrul cărora a fost oferit sprijin material și financiar, pentru depășirea situațiilor de criză, în valoare totală de 1.815 lei.

De asemenea, la nivelul celor 6 Birouri de asistență socială din cadrul Protopopiatelor, conform rapoartelor lunare de activitate, au fost desfășurate 129 activități sociale, în cadrul cărora a fost oferit sprijin material și financiar, pentru depășirea situațiilor de criză, în valoare totală de 12.896 lei, pentru următoarele categorii de beneficiari: 121 de copii, 124 persoane vârstnice, 22 persoane aflate în dificultate, 9 familii cu venituri reduse şi 3 persoane cu dizabilităţi. 

Sursa: sf-esc.ro

Ultimele din categorie