Episcopul Ioachim Mareș a fost pomenit la Catedrala Episcopală din Huși

Episcopia Huşilor

Episcopul Ioachim Mareș a fost pomenit la Catedrala Episcopală din Huși

Vineri, 27 aprilie, la Catedrala Episcopală din Huși, Preasfințitul Părinte Episcop Ignatie a oficiat Slujba Parastasului pentru vrednicul de pomenire Episcopul Ioachim Mareș al Hușilor, cu ocazia împlinirii a 9 ani de la trecerea sa la cele veșnice.

Slujba Parastasului a început la ora 12.00, din soborul slujitorilor făcând parte și părinții consilieri de la Centrul Eparhial Huși, precum și părinții protopopi ai Episcopiei.

La sfârșitul slujbei, Părintele Episcop Ignatie a afirmat că e absolut necesar să îți manifești recunoștința față de cineva care a lăsat ceva în urma sa: „Pentru mine, ca urmaș al său în acest Scaun străvechi episcopal, este o mare cinste că am această șansă de a mă ruga pentru cel ce, imediat după reactivarea Episcopiei Hușilor, a dat un plus de frumusețe, atât vieții pastorale cât și celei culturale.

Personal nu l-am cunoscut, însă pot să vă dau o altfel de mărturie: noi avem la Centrul Eparhial biblioteca Episcopului Ioachim, și de acolo mi-am dat seama că a fost un om de mare cultură. Am văzut, cu multă bucurie, cărți pe care nu știu câți teologi ai vremii respective puteau să le consulte, în franceză, în engleză, și nu numai. Când am intrat prima dată în biblioteca Preasfințitului Ioachim, sentimentul care m-a încercat a fost unul de bunătate, am simțit un duh frumos prin care și-a lăsat amprenta. Intuiesc că a fost un episcop foarte bun. (…) Vom încerca să punem la dispozitie acest fond de carte pe care îl vom numi fondul Episcop Ioachim Mareș.”

Episcopul Ioachim Mareş a fost cel de-al 50-lea episcop al istoricului Scaun Episcopal de la Huşi, precum şi primul episcop de la reactivarea Episcopiei Huşilor, în anul 1996. A trecut la cele veșnice în data de 24 aprilie 2009, fiind înmormântat în cripta episcopală de la demisolul Catedralei „Înălţarea Domnului” din Bacău.

Citește despre: