Episcopul Macarie, în misiune pastorală în Germania și Suedia
În primele zile ale lunii octombrie 2025, Preasfințitul Părinte Macarie, Episcopul Europei de Nord, a poposit din nou în mijlocul românilor din diaspora, slujind și întărind duhovnicește comunitățile ortodoxe din Germania și Suedia. Vizita arhierească a adus binecuvântare, rugăciune și comuniune între credincioși, tineri și copii, într-un timp de sărbătoare și mărturisire a credinței.
Preasfințitul Părinte Episcop Macarie al Episcopiei Europei de Nord a slujit, împreună cu frații preoți și diaconi, în perioada 2–4 octombrie 2025, în parohiile românești din Speyer, Ettlingen și Worms, Germania, săvârșind Sfânta Liturghie și Taina Sfântului Maslu. Duminică, 5 octombrie 2025, ierarhul a liturghisit în biserica parohială din orașul suedez Jönköping, cu prilejul hramului acestui sfânt lăcaș – Acoperământul Maicii Domnului.
În Germania, Preasfințitul Macarie i-a îndrumat pe credincioși și pe tinerii din ATORG, iar în Suedia, pe cei din Centrul de Tineret „Sfântul Voievod Ștefan cel Mare” (CTSM), precum și pe elevii de la Seminarul Teologic Ortodox „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” din Botoșani, care s-au aflat în mijlocul comunității din Jönköping. Aceștia au dat răspunsurile liturgice la Sfânta Liturghie, iar la final au susținut un concert de imne psaltice, înfrumusețând sărbătoarea.