Episcopul Severinului și Strehaiei, la ceas aniversar
Preasfințitul Părinte Nicodim, Episcopul Severinului și Strehaiei, îşi aniversează miercuri, 6 aprilie 2016, ziua de naștere.
Preasfinția Sa s-a născut la 6 aprilie 1962 în comuna Godeanu, județul Mehedinți.
A absolvit Școala Generală de 8 ani în comuna Godeanu, județul Mehedinți (1969-1977), Liceul Industrial nr. 3 din Drobeta Turnu Severin (1977-1979), apoi Seminarul Teologic din Craiova (1979-1984).
A urmat cursurile Facultăţii de Teologie din cadrul Universității din București (1989-1993), fiind licențiat cu teza intitulată Sfaturile Evanghelice în viața monahului, iar din anul 2010 este doctor al Facultății de Teologie Andrei Șaguna din cadrul Universității din Sibiu, secția Patrologie.
A fost tuns în monahism la Sfânta Mănăstire Topolnița, primind numele de Nicodim și hirotonit ierodiacon (1983), iar mai apoi ieromonah (1985). După ce este încadrat ca preot paroh la Parohia Balotești, județul Mehedinți (1985-1994), devine stareț la Mănăstirea Topolnița (1990-1992).
În luna iulie a anului 2011, în Ședința Sfântului Sinod al B.O.R., este ales Episcop Vicar al Arhiepiscopiei Craiovei, cu titulatura de Gorjeanul, având următoarele responsabilități: coordonator al sectoarelor Social-Misionar și Administrativ şi lector asociat la Facultatea de Teologie din Craiova, disciplina Formare duhovnicească.
A fost președinte al Asociației Vasiliada, organizație care funcționează sub patronajul Arhiepiscopiei Craiovei şi președinte de onoare al Asociației Naționale a Copiilor și Adulților cu Autism din România (A.N.C.C.A.R), filiala Craiova.
După hirotonia întru Arhiereu (19 august 2001), este ales Episcop al Episcopiei Severinului și Strehaiei - în ziua de 11 februarie 2004, de către Colegiul electoral al Adunării Naționale Bisericești şi întronizat ca Episcop titular al Episcopiei Severinului și Strehaiei, cu sediul în municipiul Drobeta Turnu Severin, pe data de 25 aprilie 2004.
Sursa: basilica.ro