Este rândul Concursului „Lăsați copiii să vină la Mine!”

Arhiepiscopia Buzăului şi Vrancei

Este rândul Concursului „Lăsați copiii să vină la Mine!”

Cea de-a doua ediție a Concursului Național de Creație Literară „Lăsați copiii să vină la Mine!” s-a încheiat cu festivitatea de premiere a participanților la biserica Parohiei „Sfântul Mare Mucenic Mina” din municipiul Buzău. 

Tema acestei competiții a fost „Este rândul meu – cum voi face eu mai bună, când voi fi mare, lumea în care trăim…”.

În cadrul evenimentului decernării premiilor a avut loc și lansarea a antologiei „Este rândul meu!” (Editura Alchimia Cuvântului, 2023) ce cuprinde textele înscrise în Concurs.

Unor autori în devenire le-au fost oferite următoarele distincții: Premiul „Lăsați copiii să vină la Mine!” (acordat de organizatorul concursului, Pr. Alexandru Pripon, membru al Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România), Premiul „Este rândul meu!” (sponsorizat de Parohia „Sfântul Andrei” din municipiul Buzău), patru Premii Speciale ale Juriului (acordate de Tudor Cicu, membru al Uniunii Scriitorilor din România, filiala Dobrogea), Premiul Ligii Scriitorilor din România (acordat de președintele filialei Buzău, Elena Căpățînă), Premiul „Nistor Tănăsescu”, Premiul „Marin Ifrim”, Premiul „Ovidiu Cameliu Petrescu” (acordat de secretarul general al Asociației „Renașterea Buzoiană”, Viorel Frîncu), Premiul „Caietele de la Țintești” (acordat de către directorul Revistei „Caietele de la Țintești”, membru al Ligii Scriitorilor Români și cetăţean de onoare al comunei Ţinteşti, domnul profesor Stelian Grigore), Premiul Revistei „Literadura” (acordat de redactorul-șef și inițiatorul publicației, Ștefan Teodor „Teo” Cabel), precum și Premiul „Comandor Vasile Prăjescu” (numit în memoria regretatului redactor-șef al Revistei de Cultură „Origini”, prezent la fiecare festivitate de premiere a concursurilor organizate de Parohia „Sfântul Mare Mucenic Mina”, plecat mult prea curând dintre noi). 

Din juriul Concursului Național de Creație Literară „Este rândul meu!” au făcut parte: Tudor Cicu – președintele juriului; poet, prozator, eseist, critic literar, membru al Uniunii Scriitorilor din România, filiala Dobrogea –, Elena Căpățînă – poetă, prozatoare, eseistă, președinta filialei Buzău a Ligii Scriitorilor din România – și Mihaela Roxana Boboc – poetă, pictor, membră a Uniunii Scriitorilor din România. 

În cadrul evenimentului desfășurat în ziua de 25 iunie a avut loc și decernarea premiilor ediției I a Concursului de Creație Literară în limba germană „Eine bessere Welt”, organizat de Alina Ane-Maria Pripon (profesor de limba germană la Școala Gimnazială „G. E. Palade” din municipiul Buzău). Elevii care au alcătuit cele mai frumoase texte au avut ocazia de a-și vedea compunerile publicate în antologia „Este rândul meu!”. Din juriul acestei competiții au făcut parte Alina Ane-Maria Pripon și Roxana Mirică, profesor metodist, profesor de limba germană la Colegiul Național „Mihai Eminescu” din municipiul Buzău. 

Toți copiii participanți la Concursul „Lăsați copiii să vină la Mine!” au primit o diplomă, o iconiță și o ciocolată, precum și un exemplar al antologiei „Este rândul meu!”.

Criticul literar Tudor Cicu a subliniat următoarele: „Cu noua antologie a ediției a II-a/2023 a Concursului Lăsați copiii să vină la Mine!, toți cei înscriși în această carte se plasează într-o stare de confort spiritual specific eseului și poeziei pentru adolescenți, adică acei autori care vin în fața cititorului pentru a-i împărtăși din bucuria unui suflet îndrăgostit de arderea ca o torță a tuturor cuvintelor”.

(Victoria-Maria Pripon)

Citește despre: