„Este un moment de aleasă bucurie pentru credincioșii din parohia noastră”

Arhiepiscopia Iaşilor

„Este un moment de aleasă bucurie pentru credincioșii din parohia noastră”

Construcția Bisericii "Sf. Cuv. Parascheva" din parohia Orășeni Vale, sfințită în urmă cu două zile, a început în septembrie 2002. Prima slujbă a fost oficiată pe 14 octombrie 2006, când biserica și-a serbat hramul.

Construcția Bisericii "Sf. Cuv. Parascheva" din parohia Orășeni Vale, sfințită în urmă cu două zile, a început în septembrie 2002. Prima slujbă a fost oficiată pe 14 octombrie 2006, când biserica și-a serbat hramul.
Slujba de sfințire a Bisericii „Sf. Cuv. Parascheva“ a fost oficiată de Înalt Preasfințitul Părinte Teofan, Arhiepiscopul Iașilor și Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, care a sărvârșit apoi Sfânta Liturghie pe un podium amenajat în curtea sfântului lăcaș. După citirea Sfintei Evanghelii, Părintele Mitropolit a rostit un cuvânt de învățătură în care a vorbit despre modelul de smerenie al sutașului a cărui slugă a fost vindecată de Domnul. “Hristos vindecă sluga sutașului, admirându-i acestuia credința. În primul rând, deși era om mare și responsabil în oastea romană, era și un om smerit. Sutașul a spus: «Doamne, nu sunt vrednic să intri sub acoperișul meu», recunoscându-se pe sine păcătos. Mântuitorul Hristos îi apreciază smerenia, credința, iubirea față de sluga lui. În general ne plângem de ceea ce este în jurul nostru: vedem oameni răi, care divorțează, care cad în desfâu, care fură, care mint strâmb la tribunal sau frați care se ceartă între ei. Între noi sunt și oameni minunați, precum sutașul din Evanghelie, oameni care au credință, dragoste, smerenie. Dumnezeu, din înălțimea cerului, admiră și se minunează cum într-o lume a păcatului mai sunt și oameni virtuoși, oameni buni. Avem mare nevoie de nădejde, mare nevoie să nu ne pierdem cumpătul. Lumea este păcătoasă, e multă răutate, dar sunt și mulți oameni buni pe lângă care trecem adesea fără să-i cunoaștem, precum sutașul din Evanghelie. Pentru aceștia ține Dumnezeu lumea în viață. Dacă ar dispărea oamenii care cred în Dumnezeu, mamele care nasc prunci, bătrânii cu suflet curat, tinerii care își păstrează curăția, atunci lumea s-ar sfârși“, a explicat IPS Teofan.
La finalul slujbei, pr. Lucian Leonte, protoiereul Protopopiatului Botoșani, a citit hrisovul de sfințire care a fost așezat în sfânta masă a bisericii târnosite „unde va rămâne pentru totdeauna ca dovadă a jertfelniciei credincioșilor și a duhului de slujire și slăvire a lui Dumnezeu pe care îl au ierarhul și preoții“. A urmat cuvântul părintelui paroh Daniel Telișă, care a mulțumit tuturor celor care au contribuit la ridicarea bisericii închinată Ocrotitoarei Moldovei. „Este un moment de aleasă bucurie pentru credincioșii din parohia noastră și nu numai, pentru că de la sfințirea bisericii vechi nu s-a mai făcut nici o Liturghie arhierească în parohia noastră. În aceste momente de bucurie nu putem decât să-I mulțumim lui Dumnezeu pentru că ne-a învrednicit să facem această lucrare. Mulțumim ctitorilor acestui sfânt lăcaș, care pe parcursul celor opt ani de lucrări care s-au desfășurat aici au fost alături financiar“, a spus pr. paroh Daniel Telișă, care a primit din partea Înalt Preasfințitului Părinte Teofan rangul de iconom strvofor. (Constantin Ciofu)