Eveniment cultural în Parohia Ruginoasa

Arhiepiscopia Iaşilor

Eveniment cultural în Parohia Ruginoasa

În Parohia "Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel" - Dumbrăviţa, comuna Ruginoasa, Protopopiatul Paşcani, judeţul Iaşi, va avea loc duminică, 25 octombrie 2015, lansarea cărţii "Ruginoasa - Istorie, credinţă şi cultură".

Marian Malciu, membru al Ligii Scriitorilor Români, filiala Olt, va lansa duminică, 25 octombrie 2015, de la ora 15:00, cartea "Ruginoasa - Istorie, credinţă şi cultură". Evenimnetul este organizat de Parohia "Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel" - Dumbrăviţa - Ruginoasa, Protopopiatul Paşcani, judeţul Iaşi. O mare parte din conţinutul volumului este destinat sfinţirii locaşului de închinăciune din Dumbrăviţa. "Ne-am gândit că este potrivit la lansarea cărţii să aibă loc în biserica parohiei noastre, sfinţită în anul 2011 de Înaltpreasfinţitul Părinte Teofan, Arhiepiscopul Iaşilor şi Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei. Aceasta deoarece o mare parte din conţinutul cărţii a fost alocat târnosirii bisericii noastre. Astfel, ne dorim să ne manifestăm recunoştinţa faţă de autor", a menţionat părintele paroh Pavel Pavel, coordonatorul proiectului. Colaboratorii ediţiei tipărite sunt părintele Pavel Postolachi, protopop al Protopopiatului Paşcani, şi prof. Petronela Angheluţa de la Centrul Cultural Ruginoasa. Printre invitaţi se vor număra Emilian Marcu, Mihai Batog Bujeniţa, Horia Zilieru ,Georgeta Resteman şi Adriana Neacşu. În cadrul evenimentului, Corul “Libera me domine” şi Ștefania Turcu vor prezenta un moment artistic. Marian Malciu s-a născut pe 27 decembrie 1945 în Caracal, judeţul Olt. În anul 1964 a absolvit Liceul „Ioniţă Asan” din Caracal, iar cinci ani mai târziu a terminat Şcoala Tehnică exploatare şi întreţinere auto din Bucureşti 1969. A urmat apoi Şcoala Miltară de Ofiţeri din Bucureşti (anul 1975) şi Facultatea de Drept a Universităţii Bucureşti (1977). A scris nenumărate articole în reviste de specialitate şi a publicat volume de autor. A participat la concursuri de creaţie şi poezie, iar în prezent este membru al Ligii Scriitorilor Români, filiala Olt.

Citește despre: