Eveniment de suflet la biserica din Ezăreni

Arhiepiscopia Iaşilor

Eveniment de suflet la biserica din Ezăreni

Tinerii care sunt sprijiniţi de Fundaţia Umanitară „Omenia“ - Valea Adâncă, comuna Miroslava, judeţul Iaşi, devin modele demne de urmat în societate.

Deşi nu au avut parte de o copilărie fericită alături de părinţii lor, aceştia sunt sprijiniţi zi de zi să-şi construiască un viitor mai bun şi să lege prietenii frumoase. În Biserica „Acoperământul Maicii Domnului“ - Ezăreni, Protopopiatul 3 Iaşi, s-a oficiat sâmbătă, 19 august 2017, Taina Sfântului Botez pentru cel de-al patrulea prunc al unei familii cu o situaţie materială precară din judeţul Iaşi. Aceasta a beneficiat cu ani în urmă de ajutorul fundaţiei înfiinţată acum aproape două decenii prin implicarea lui Florin Strugaru. Naşul de botez al pruncului a fost Alexandru Gribincea, beneficiar în cadrul fundaţiei. La slujba religioasă, oficiată de părintele paroh Mihai Iordăchescu, au participat angajaţi şi ostenitori de la „Omenia“, precum şi alţi invitaţi.

Citește despre: