Eveniment ProVita la Parohia Frunziș
Joi, 13 martie, la Parohia „Sfântul Arhidiacon Ștefan” Frunziș a avut loc un eveniment ProVita în cadrul Cercului Pastoral nr. 12 „Sfântul Apostol Filip” al Protopopiatului Iași III.
Evenimentul a debutat cu conferința având tema „Viața – Darul lui Dumnezeu”, susținută de părintele Dan Damaschin, preot misionar la Biserica Maternității „Cuza Vodă”, fondatorul Asociației „Glasul Vieții” și al Clinicii „Veronica”.
În cuvântul său, părintele Dan Damaschin a explicat de ce luna martie este dedicată vieții:
Maica Domnului este cea mai frumoasă și mai sfântă mamă pe care o avem pe pământ. De ziua ei, ar trebui să încercăm să o cinstim.
De ce, pentru mine, luna martie este atât de importantă, dincolo de faptul că Maica Domnului este celebrată? Pentru că, personal, am primit atât de mult ajutor, atât eu, cât și familia mea, încât ziua de 25 martie îmi amintește de cel puțin 3-4 minuni care s-au petrecut în jurul acestei date.
Maica Domnului nu ne lasă niciodată singuri, iar luna martie este, pentru mine, un timp al recunoștinței față de ea. Dacă ne punem încrederea în Dumnezeu, chiar și cele mai imposibile situații își pot găsi rezolvarea!
În cadrul evenimentului a avut loc și premierea mamelor eroine din parohie.
La final, a fost săvârșită slujba de sfințire a Casei „Sfântul Iosif cel Milostiv”. Casa a fost ridicată din temelii prin strădania preotului paroh Antonie Rafael Ungureanu, după ce familia Stoica și-a pierdut locuința într-un incendiu devastator. În urma dezastrului, în care au pierdut totul – de la bunuri materiale la animale și mijloace de trai – comunitatea, sprijinită de donatori, a reușit să reconstruiască locuința, oferindu-le o nouă șansă. Proiectul demonstrează puterea solidarității și a credinței.