Evenimente care vor avea loc în Arhiepiscopia Iașilor, în perioada 5 – 11 mai 2024
În perioada 5 – 11 mai 2024, în Arhiepiscopia Iașilor vor avea loc următoarele evenimente:
Duminică, 5 mai – Învierea Domnului (Sfintele Paști)
La slujba de Înviere a Domnului nostru Iisus Hristos, Înaltpreasfințitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, va sluji la Catedrala Mitropolitană din Iași unde va săvârși slujba Vecerniei Învierii Domnului (A doua Înviere), de la ora 12.00.
Preasfințitul Părinte Nichifor Botoșăneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iașilor, va săvârși Utrenia Învierii și Sfânta Liturghie la Mănăstirea Văratec, județul Neamț, unde, de la ora 14.00, va sluji Vecernia Învierii Domnului (A doua Înviere).
Luni, 6 mai –Sfintele Paști
De la ora 6.30, Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Teofan va săvârși Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în Paraclisul „Sfântul Ierarh Iosif cel Milostiv” - Sala Ecclesia din cadrul Muzeului Mitropolitan din Iași, iar Preasfințitul Părinte Nichifor Botoșăneanul va sluji Sfânta Liturghie la Mănăstirea Sihla din județul Neamț.
În această zi se împlinesc 385 de ani de la sfințirea Mănăstirii „Sfinții Trei Ierarhi” din Iași. În biserica așezământului monahal ieșean, părintele Ion Vicovan, decanul Facultății de Teologie „Dumitru Stăniloae” din Iași, dimpreună cu slujitorii mănăstirii vor săvârși slujba Sfintei Liturghii.
În Poiana cu Cetate, la 30 km de Iași, Asociația „Glasul Vieții” organizează în această zi un bal caritabil, care-i va avea ca invitați pe artiștii Maria Costioaia, Biatrice Duca, Carmen Macovei, Fandarac Remus, Florentina Vezătiu, Andra Elena Codău și Daniel Paraschiv. Intrarea la eveniment se va face pe bază de donație, un gest de sprijin pentru bucuria pe care Asociația „Glasul Vieții” dorește să o ofere copilașilor aflați în grijă. Pentru rezervări și alte informații, poate fi apelat numărul de telefon 0758.130.533.
Marți, 7 mai –Sfintele Paști
În această zi, Preasfințitul Părinte Nichifor Botoșăneanul va sluji, de la ora 10.00, la Parohia „Sfântului Proroc Daniel” din Iași (în cartierul Nicolina), Taina Sfântului Botez pentru Rafael, fiul teologului Andrei și al doamnei Andreea Chirvasă, iar de la ora 16.00, la Parohia „Sfântul Sava” din Iași, Taina Sfântului Botez pentru Dimitrie, fiul familiei preotului Iustinian și Ariadna Tincu.
Miercuri, 8 mai
Cu prilejul hramului Mănăstirii Vlădiceni din județul Iași, Preasfințitul Părinte Nichifor Botoșăneanul va sluji Sfânta Liturghie.
În această perioadă (până pe 30 iunie), în holul principal al Policlinicii „Providența”, situată de Bulevardul Ștefan cel Mare și Sfânt din Iași, se desfășoară expoziția de icoane pe lemn ilustrate și brodate, intitulată Crez iconografic, ediția a XII-a. Expun studenții specializării Artă sacră de la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Dumitru Stăniloae” din Iași.
Vineri, 10 mai – Izvorul Tămăduirii
În această zi, de la ora 9:30, Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Teofan, împreună cu Înaltpreasfințitul Efrem, Mitropolit de Tripoli, Al-Koura și Împrejurimi, va săvârși Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie la hramul Mănăstiri Sângeap-Basaraba din județul Iași, Protopopiatul Hârlău.
În fiecare an, de Izvorul Tămăduirii, la Mănăstirea Horaița are loc procesiunea în care icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului „Izbăvitoarea de secetă” este purtată până la Mănăstirea Horăicioara. Credincioșii veniți să se roage și să participe la procesiunea cu icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului urcă și pentru a lua apă de la izvorul tămăduitor de la Mănăstirea Horăicioara, situată în amonte în partea de sud a Mănăstirii Horaița. Acest izvor a apărut în chip minunat, la rugăciunile fierbinți ale monahilor de la Horăicioara, care sufereau de lipsa apei, minune petrecută în timpul stăreției arhimandritului Ermoghen Buhuș (1837-1877). Tradiția spune că toți călugării s-au zăvorât în chilii și au ținut post negru timp de 40 de zile, rugându-se neîncetat. Dumnezeu le-a ajutat, iar în a patruzecea zi primul monah care a ieșit din chilie a văzut-o pe Maica Domnului lovind cu toiagul chiar în locul unde este astăzi izvorul care a fost binecuvântat cu darul tămăduirii bolilor sufletești și trupești. Odată cu refacerea bisericii de la Horăicioara, a fost ales al doilea hram al mănăstirii – Izvorul Tămăduirii, pe lângă cel dintru început, Buna-Vestire.
În această zi, Preasfințitul Părinte Nichifor Botoșăneanul va sluji Sfânta Liturghie la Mănăstirea Horaița și va participa la tradiționala procesiune organizată până la Mănăstirea Horăicioara.
Biserica Parohiei „Sfântul Stelian” Tudora II din Protopopiatul Botoșani va găzdui întâlnirea Cercului pastoral-misionar „Vovidenia” Vorona, în cadrul căreia preotul Silviu Petrovici va susține conferința cu tema: Hristos, doctor al sufletelor și al trupurilor.
Sâmbătă, 11 mai
La Parohia Albești din județul Botoșani, Preasfințitul Părinte Nichifor Botoșăneanul va sluji Sfânta Liturghie și va sfinți troița amenajată de comunitatea parohială. După-amiază, Preasfințitul Părinte Nichifor Botoșăneanul va sfinți casă socială ridicată în Parohia Todireni din județul Botoșani
(Biroul de presă al Arhiepiscopiei Iașilor)