Evenimente care vor avea loc în Arhiepiscopia Iașilor, în perioada 8-14 noiembrie 2026
În perioada 8-14 noiembrie 2026, în Arhiepiscopia Iaşilor, vor avea loc următoarele evenimente:
Duminică, 8 noiembrie – Duminica a 24-a după Rusalii (Învierea fiicei lui Iair)
Înaltpreasfințitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, va sluji Sfânta Liturghie la Mănăstirea „Soborul Sfinților Arhangheli Mihail și Gavriil și al tuturor cereștilor puteri” – Agapia, Protopopiatul Târgu Neamț, cu prilejul hramului așezământului monahal.
***
Preasfințitul Părinte Nichifor Botoșăneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iașilor, va sluji Sfânta Liturghie la Mănăstirea Petru Vodă, cu prilejul hramului așezământului monahal.
***
Preasfințitul Părinte Nectarie de Bogdania, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Chișinăului, va sluji Sfânta Liturghie la Mănăstirea „Soborul Sfinților Arhangheli Mihail și Gavriil și al Tuturor Cereștilor Puteri” – Războieni, Protopopiatul Târgu Neamț, județul Neamț, cu prilejul hramului așezământului monahal.
***
Parohia „Sfânta Treime” – Cilibiu din Protopopiatul 2 Iași va găzdui întâlnirea Cercului pastoral-misionar nr. 10 – „Sfântul Nectarie”, în cadrul căreia părintele Ilie Plugariu va susține conferința cu tema „Sfântul Cuvios Mărturisitor Arsenie de la Prislop și Sfântul Cuvios Calistrat de la Timișeni”.
Luni, 9 noiembrie
Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Teofan va sluji Sfânta Liturghie la Parohia „Sfântul Dimitrie” – Cândești, Protopopiatul Dorohoi, județul Botoșani, cu prilejul conferinței semestriale a preoților din Protopopiatul Dorohoi, în cadrul căreia părintele Marius Onofrei va susține referatul cu tema „Femeile sfinte – modele actuale de viață și credință pentru femeia de azi”.
De la ora 14.30, Înaltpreasfințitul Părinte Teofan va sfinți troița din incinta ansamblului Parohiei „Sfinții Împărați” – Broscăuți, Protopopiatul Dorohoi, județul Botoșani.
***
Preasfințitul Părinte Nichifor Botoșăneanul va sluji Sfânta Liturghie la Biserica „Sfântul Ierarh Nectarie” din Iași, cu prilejul hramului lăcașului de cult și al împlinirii a 20 de ani de la aducerea sfintelor moaște.
De la ora 15.30, Preasfințitul Părinte Nichifor Botoșăneanul va participa la examenul de duhovnicie.
Începând cu ora 17.00, Preasfințitul Părinte Nichifor Botoșăneanul va participa, în calitate de invitat, la lansarea volumelor „Tâlcuire la Cântarea Cântărilor”, de Sfântul Nil Ascetul, și „Forme de viețuire monahală în Bizanț, 800–1453”, de Alice-Mary Talbot, apărute la Editura Doxologia. Evenimentul va avea loc la Muzeul Mitropolitan din Iași și va fi moderat de Dragoș Mârșanu.
***
Parohia Mărgineni I din Protopopiatul Roznov va găzdui întâlnirea Cercului pastoral-misionar nr. 7 – Mărgineni, în cadrul căreia părintele Mihai Daniel Voicu va susține conferința cu tema „Sfintele femei din calendar”.
Marți, 10 noiembrie
Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Teofan va sluji Sfânta Liturghie la Parohia „Sfinții Voievozi” – Ungureni, Protopopiatul Săveni, județul Botoșani, cu prilejul ședinței semestriale de toamnă a preoților din Protopopiatul Săveni. În cadrul acesteia, părintele Sebastian-Constantin Chifan va susține referatul cu tema „Femeile sfinte – modele actuale de viață și credință pentru femeia de azi”.
***
Preasfințitul Părinte Nichifor Botoșăneanul va sluji Sfânta Liturghie, de la ora 6.30, la Catedrala Mitropolitană veche „Sfântul Gheorghe” din Iași, în cadrul programului de tutoriat.
***
Festivalul Internațional de Film Quo Vadis revine la Iași! 30 de filme și 35 de invitați la cea de-a treia ediție!
Jonathan Pageau, regizoarea Yelena Popovic, cineastul georgian George Ovashvili, regizorul Nicolae Mărgineanu, actorul și regizorul sârb Andrej Šepetkovski și artistul Dmitri Brickman se numără printre invitații celei de-a treia ediții a Festivalului Internațional de Film Quo Vadis, care va avea loc la Iași, în perioada 10-14 noiembrie 2026.
30 de filme și 35 de invitați din Serbia, SUA, Anglia, Australia, Israel, Georgia, Republica Moldova și România vor aduce în atenția publicului povești despre credință, iertare, sacrificiu, identitate și sensul existenței. Programul cuprinde premiere internaționale și naționale, proiecții de film, conferințe, dialoguri cu cineaști, expoziții de fotografie și competiții dedicate tinerilor creatori.
Ajuns la cea de-a treia ediție, Festivalul Internațional de Film Quo Vadis, unicul festival de film creștin din România, propune în acest an tema „Aproapele meu”, invitând publicul la o reflecție asupra relației cu celălalt și asupra valorilor creștine exprimate prin cinematografie.
Unul dintre evenimentele centrale ale festivalului va avea loc sâmbătă, 14 noiembrie, când Jonathan Pageau va susține conferința „Dincolo de divertisment. Simbol și credință în cinema”. Cunoscut pentru abordările sale privind simbolismul creștin, Pageau va explora semnificațiile spirituale ale cinematografiei și modul în care marile narațiuni influențează cultura contemporană.
Filme și invitați de neratat:
„Moses the Black” („Moise Etiopianul”), noul film al regizoarei Yelena Popovic, cunoscută pentru producția „Man of God”, dedicată Sfântului Nectarie, aduce pe marele ecran povestea Sfântului Moise Etiopianul, urmărind transformarea sa profundă, de la o viață marcată de violență la pocăință și sfințenie. Regizoarea va fi prezentă la Iași.
„Triumph of the Heart” („Biruința inimii”) prezintă ultimele zile din viața Sfântului Maximilian Maria Kolbe, preotul franciscan care și-a sacrificat viața în lagărul de la Auschwitz pentru a salva un alt deținut. Filmul vorbește despre iubire, demnitate și puterea credinței în fața suferinței.
„Iertarea”, noul film al regizorului român Nicolae Mărgineanu, urmărește confruntarea unui fost torționar cu propriul trecut și cu una dintre victimele sale, propunând o reflecție asupra vinovăției, responsabilității și dificultății de a ierta.
„Chemarea”, producție TRINITAS TV dedicată Sfintei Cuvioase Parascheva, prezintă viața sfintei, drumul sfintelor sale moaște și amploarea pelerinajului de la Iași, într-un film cu o semnificație aparte pentru publicul ieșean.
„Between Borders” („Între granițe”), în regia lui Mark Freiburger, aduce în atenție povestea unei familii confruntate cu refugiul, persecuția și încercarea de a-și reconstrui viața, explorând teme precum credința, identitatea și păstrarea valorilor în situații-limită.
Cineastul georgian George Ovashvili va fi prezent la Iași cu două dintre filmele sale, „Frumoasa Elena” și „Luna este tatăl meu”, oferind publicului prilejul de a descoperi o cinematografie în care imaginea, peisajul și destinul uman se întâlnesc într-o expresie artistică aparte.
Regizorul și actorul sârb Andrej Šepetkovski revine la Iași cu filmul „Riches” („Bogății”), o producție care invită la reflecție asupra adevăratei bogății a omului și a valorilor care dau sens vieții.
Fotograful și artistul Dmitri Brickman va prezenta filme fotografice aflate la granița dintre fotografie și cinematografie, în care imaginile devin mărturii despre oameni, comunități și memoria lor.
Conferințe, dialoguri, expoziții și competiții:
Dincolo de proiecțiile cinematografice, festivalul va include conferințe, mese rotunde, întâlniri cu regizori, actori și alți profesioniști ai cinematografiei, precum și expoziții de fotografie.
Un loc important în program îl ocupă și susținerea noii generații de cineaști, prin Concursul de scenarii de scurtmetraj și competiția de filme de scurtmetraj, care oferă tinerilor autori posibilitatea de a-și prezenta creațiile și de a intra în dialog cu profesioniști ai domeniului.
Festivalul Internațional de Film Quo Vadis se va desfășura la Iași, în perioada 10-14 noiembrie 2026. Accesul la evenimente este gratuit, pe baza invitațiilor care pot fi obținute de pe site-ul festivalului, www.quo-vadis.ro.
***
Programul FESTIVALULUI INTERNAȚIONAL DE FILM QUO VADIS din această zi este următorul:
PALATUL BRAUNSTEIN, LA CUPOLĂ
- Ora 9.30 – Colocviul „Estetica sacrului. Fotografie și cinematografie”
Vernisajul expoziției de fotografie „Aproapele meu: Evanghelia trăită în comunitățile ortodoxe ale lumii”, cu participarea Preasfințitului Părinte Nichifor Botoșăneanul. Acces liber, în limita locurilor disponibile.
- Ora 11.40 – Proiecția filmului „Pietre fericite” (documentar, Bulgaria, 2021, 60 min.)
Regizor: Zoya Dimitrova
- Ora 13.00 – Proiecția filmului „Dincolo de vârf” (documentar, SUA, 2024, 70 min.)
Regizor: Aleksandar Jović
ATENEUL NAȚIONAL DIN IAȘI
- Ora 17.00 – Gala de deschidere a celei de-a treia ediții a Festivalului Internațional de Film „Quo Vadis” și concertul Tarafului Rădăcini, în prezența Preasfințitului Părinte Nichifor Botoșăneanul.
- Ora 19.00 – Proiecția filmului „Iertarea” (dramă, România, 2026, 110 min.)
Regizor: Nicolae Mărgineanu
***
Departamentul Minorități organizează, în intervalul orar 10.00-18.00, colocviul misionar cu tema „Romii și chemarea la sfințenie în familie, comunitate și societate. Perspective și provocări”. Evenimentul se va desfășura în Sala Sinaxar a Ansamblului Mitropolitan din Iași. La colocviu vor participa, în calitate de conferențiari, părintele dr. Marius Căldăraru și Ioan Frâncu. Evenimentul se adresează preoților care desfășoară activități pastorale în parohii cu credincioși de etnie romă și își propune să ofere un cadru de reflecție și dialog asupra provocărilor și perspectivelor misionare în comunitățile rome, cu accent pe rolul familiei, al comunității și al credinței în viața acestora.
Pentru informații suplimentare, persoanele interesate îl pot contacta pe părintele Alexandru Baciu, din cadrul Departamentului Minorități, la numărul de telefon 0754 786 828 sau la adresa de e-mail departamentul.minoritati@gmail.com.
***
Departamentul Minorități organizează, în intervalul orar 10.00-12.00, lansarea volumului „Bariere, dinamici și strategii privind incluziunea socială a comunităților rome din România”. Evenimentul va avea loc în Sala Sinaxar a Ansamblului Mitropolitan din Iași. Lucrarea reprezintă primul volum publicat de Departamentul Minorități și aduce în atenție problematica incluziunii sociale a comunităților rome din România, evidențiind barierele, provocările și strategiile privind integrarea acestora în societate. La eveniment vor participa, în calitate de invitați, părintele lect. dr. Ilarion Mâță și părintele conf. dr. Dan Sandu.
Lansarea este deschisă tuturor persoanelor interesate. Pentru informații suplimentare, poate fi contactat părintele Alexandru Baciu, din cadrul Departamentului Minorități, la numărul de telefon 0754 786 828 sau la adresa de e-mail departamentul.minorități@gmail.com.
***
Departamentul Pro Vita al Arhiepiscopiei Iașilor organizează, în intervalul orar 11.00-12.00, un atelier de povești dedicat elevilor din clasa pregătitoare de la Școala Gimnazială „Alexandru cel Bun” – structura Grădinița nr. 25, în parteneriat cu această instituție de învățământ. Activitatea se desfășoară în cadrul proiectului „Creștem cu fiecare poveste” și își propune să le ofere copiilor un prilej de întâlnire cu valori și modele de viață care contribuie la dezvoltarea lor armonioasă și la cultivarea virtuților.
Persoanele interesate de organizarea unor astfel de ateliere pot obține informații suplimentare contactând-o pe Maria Bodale, responsabilul evenimentului, la numărul de telefon 0743 080 147 sau la adresa de e-mail departament.provita@mmb.ro.
Joi, 12 noiembrie
Asociația „Studenți pentru Viață” Iași organizează, în intervalul orar 20.00-22.00, workshopul interactiv intitulat „Binele complet: sprijinim atât mama, cât și copilul”. Evenimentul va avea loc în Sala festivă a Colegiului „Sfântul Nicolae” din Iași și o va avea ca invitată pe Gilia Crăciun, psiholog al Departamentului Pro Vita Iași. Adresat voluntarilor asociației și studenților interesați, workshopul își propune să evidențieze importanța sprijinirii deopotrivă a mamei și a copilului, pornind de la legătura profundă dintre binele acestora.
Pentru informații suplimentare, persoanele interesate o pot contacta pe Gabriela Rîmbu, responsabila evenimentului, la numărul de telefon 0745 611 791 sau la adresa de e-mail gabrielarimbu93@gmail.com.
***
Parohia „Învierea Domnului” – Cimitirul „Buna Vestire” din Protopopiatul 2 Iași va găzdui întâlnirea Cercului pastoral-misionar nr. 3 – „Pogorârea Sfântului Duh”, în cadrul căreia părintele Adrian Jiga va susține conferința cu tema „Familia preotului, reper și sprijin pentru comunitatea parohială”.
***
Parohia Costișa I din Protopopiatul Roznov va găzdui întâlnirea Cercului pastoral-misionar nr. 2 – „Sfânta Cuvioasă Parascheva”, în cadrul căreia părintele Toma Petru Pristavu va susține conferința cu tema „Familia creștină, loc al formării și creșterii în credință a copiilor (Efeseni 6, 1-4)”.
Vineri, 13 noiembrie
În intervalul orar 8.00-12.00, la Școala din satul Căuești, comuna Șcheia, județul Iași, va avea loc o campanie gratuită de testare și informare privind bolile cronice ale ficatului, cu accent pe hepatitele virale B și C, riscul de ciroză hepatică și afecțiunile asociate. Acțiunea este organizată de Parohia Căuești și Protopopiatul 3 Iași, în colaborare cu Asociația Română Anti-SIDA (ARAS), Spitalul Clinic Județean de Urgență „Sfântul Spiridon” Iași și Universitatea de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa” din Iași.
Campania se adresează locuitorilor din Căuești și din localitățile învecinate, având ca scop facilitarea accesului la testare gratuită, prevenirea și depistarea timpurie a bolilor hepatice, precum și informarea populației cu privire la importanța protejării sănătății ficatului.
***
Parohia Boatca din Protopopiatul 3 Iași va găzdui întâlnirea Cercului pastoral-misionar nr. 1 – „Sfântul Apostol Petru”, în cadrul căreia părintele Petru Macovei va susține conferința cu tema „Rugăciunea în familie și importanța participării familiei creștine la Sfânta Liturghie și la viața liturgică a Bisericii”.
***
Parohia Zanea din Protopopiatul 3 Iași va găzdui întâlnirea Cercului pastoral-misionar nr. 10 – „Sfântul Apostol Iuda Tadeu”, în cadrul căreia părintele Dorel Burduja va susține conferința cu tema „Familia preotului – reper și sprijin pentru comunitatea parohială”.
***
Departamentul Pro Vita al Arhiepiscopiei Iașilor, în parteneriat cu Asociația „Erminia” și Biroul Pro Vita Piatra Neamț, organizează, începând cu ora 16.00, vernisajul expoziției de icoane „Sfinte femei mărturisitoare ale vieții și familiei”. Evenimentul va avea loc în sala Mansardă a Muzeului de Artă din Piatra Neamț.
Expoziția reunește lucrări dăruite de pictori iconari care vor putea fi achiziționate în scop caritabil. Fondurile obținute din vânzarea icoanelor vor fi direcționate către sprijinirea mamelor însărcinate aflate în dificultate, contribuind astfel la promovarea valorii vieții și a familiei.
Evenimentul se adresează publicului larg, iubitorilor de artă sacră și tuturor persoanelor care doresc să susțină această inițiativă. Expoziția va putea fi vizitată în perioada 13-22 noiembrie 2026, la Muzeul de Artă din Piatra Neamț.
Pentru informații suplimentare, persoanele interesate o pot contacta pe Ioana Dumitrașcu, director de program, la numărul de telefon 0749 096 928.
Sâmbătă, 14 noiembrie
Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Teofan va sluji Sfânta Liturghie la Parohia „Sfântul Proroc Daniel” – CUG, din municipiul Iași, Protopopiatul 2 Iași, cu prilejul întâlnirii preoteselor din Arhiepiscopia Iașilor.
***
Departamentul Misiune pentru Tineret al Arhiepiscopiei Iașilor organizează cea de-a VIII-a ediție a Concursului eparhial de cunoaștere a Noului Testament. Tema ediției din acest an este „Sfânta Evanghelie după Marcu” (capitolele 1-16). Competiția se va desfășura în sălile Muzeului Mitropolitan din Iași, în două etape: etapa județeană, între orele 10.00 și 13.00, și etapa finală, între orele 15.00 și 18.00. Concursul se adresează tinerilor cu vârste cuprinse între 16 și 19 ani, fiind permisă, în mod excepțional, și participarea celor cu vârste mai mici.
***
Parohia Brustureț din Protopopiatul 3 Iași va găzdui întâlnirea Cercului pastoral-misionar nr. 12 – „Sfântul Apostol Filip”, în cadrul căreia părintele Dan Buțincu va susține conferința cu tema „Mama în rugăciune: puterea rugăciunii în viața de mamă”.
(Biroul de presă al Arhiepiscopiei Iașilor)
