Evenimente care vor avea loc în Arhiepiscopia Iaşilor, în perioada 8-14 septembrie 2024

Arhiepiscopia Iaşilor

Evenimente care vor avea loc în Arhiepiscopia Iaşilor, în perioada 8-14 septembrie 2024

În perioada 8-14 septembrie 2024, în Arhiepiscopia Iaşilor vor avea loc următoarele evenimente:

Duminică, 8 septembrie – (†) Nașterea Maicii Domnului

Cu prilejul hramului, la Mănăstirea Vorona din judeţul Botoşani, Înaltpreasfinţitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, va săvârşi Sfânta Liturghie. Denumirea mănăstirii vine de la pârâul Vorona, consemnat într-o carte domnească din 16 noiembrie 1433. La începutul secolului al XVII-lea, câţiva călugări au ridicat o bisericuţă din lemn cu hramul Naşterea Preasfintei Născătoare de Dumnezeu. Peste un secol, familii de boieri moldoveni au contribuit la înflorirea Voronei, care a dobândit faimă în istoria monahismului şi ortodoxiei. Au fost construite două mari biserici din zid şi una mai mică în cimitir, precum şi schitul din apropiere, numit Sihăstria Voronei, devenit după 1990 o mare mănăstire de sine stătătoare. Până în 1968, Vorona a fost mănăstire pentru călugări, iar din 1968 a devenit mănăstire pentru maici, în fruntea obştei fiind rânduită maica Teofana Scânteie, călugăriţă la Mănăstirea Râşca.

După-amiază, în Parohia „Naşterea Maicii Domnului” – Talpa (comuna Blândeşti, Protopopiatul Botoşani), Înaltpreasfinţitul Părinte Mitropolit Teofan va sfinţi casa socială construită în această comunitate.

***

Zi de hram este şi la Mănăstirea Hadâmbu din judeţul Iaşi, unde Preasfinţitul Părinte Nichifor Botoșăneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iașilor, va sluji Sfânta Liturghie, iar seara, de la ora 17.00, va oficia Slujba Vecerniei unită cu Litia la Parohia „Adormirea Maicii Domnului” – Barnovschi din municipiul Iași (Protopopiatul 2 Iași).

***

Festivalul Familiei, organizat în Parcul Expoziţiei din Iaşi

În această zi, de praznicul Naşterii Maicii Domnului, în preajma sărbătoririi Sfinţilor Părinţi Ioachim şi Ana, Arhiepiscopia Iaşilor, prin Departamentul Pro Vita din cadrul Sectorului de Misiune, organizează Festivalul Familiei. Evenimentul se va desfăşura în intervalul orar 11.00-20.00, în parcul Expoziţiei din Iaşi, cu acces gratuit.

Înaltpreasfinţitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, a transmis un mesaj prin care arată că Festivalul Familiei este „un prilej binecuvântat pentru a mărturisi mari şi de neînlocuit adevăruri”:

„Familia, realitate sfântă şi binecuvântată fără de care nu se poate concepe normalitatea vieţii omeneşti. Tatăl, mama şi pruncii lor, loc sfânt din care omul pleacă în societate încărcat cu putere multă, loc sfânt la care omul se întoarce din societate pentru a primi din nou putere multă şi rezistenţă în provocările vieţii. Familia este locul cel mai iubit şi locul cel mai atacat. Familia este locul cel mai iubit, pentru că acolo omul găseşte iubirea, bucuria, libertatea şi pacea adevărată. Familia este locul cel mai atacat, pentru că duşmanii familiei nu iubesc viaţa, credinţa şi supravieţuirea neamului. 

În ziua de 8 septembrie, de sărbătoarea cea mare a Naşterii Maicii Domnului, Mitropolia Moldovei şi Bucovinei organizează, la Iaşi, Festivalul Familiei, dedicat anul acesta în mod special familiei cu mulţi copii. Este un prilej binecuvântat pentru a mărturisi aceste mari şi de neînlocuit adevăruri. Vă aşteptăm cu drag pentru a mărturisi împreună, pentru a ne bucura împreună, pentru a ne ruga cu mulţumire lui Dumnezeu pentru darul cel mare şi binecuvântat al vieţii”, a transmis Înaltpreasfinţitului Părinte Mitropolit Teofan.

Festivalul Familiei reuneşte entităţi şi oameni talentaţi, care prin activitatea desfăşurată, contribuie la educaţia copiilor şi cultivarea valorilor în jurul familiei. Fie că sunt centre de educaţie, spaţii de joacă, asociaţii sau antreprenori, cei 22 de invitaţi vor susţine ateliere şi activităţi creative, pentru copiii de toate vârstele, pe tot parcursul evenimentului. 

Programul artistic al Festivalului Familiei cuprinde momente susţinute de Corul de copii al Municipiului Iaşi, Teatrul de păpuşi ZUM ZUM, Bogdan Ota, dar şi bursieri Pro Vita Iaşi. Sunt copii şi tineri pasionaţi de muzică, unii solişti, alţii cântă la pian, chitară sau fluier: Fraţii Smeu, ce provin dintr-o familie cu 9 copii; Fraţii Popescu, dintr-o familie cu 12 copii; Maria Vieru, dintr-o familie cu 7 copii; Surorile Lazăr, dintr-o familie cu 10 copii; Fraţii Platon, dintr-o familie cu 8 copii.

Ediţia din acest an este dedicată în mod special familiilor cu mulţi copii, iar bursierii Pro Vita Iaşi, pe lângă momentele artistice, vor avea propria expoziţie de picturi şi lucrări artistice. Vizitatorii le vor putea admira şi achiziţiona, susţinând astfel pasiunile şi talentele copiilor ce provin din familii numeroase. Fondurile adunate vor fi direcţionate către bursele Pro Vita din cadrul Proiectului de susţinere la studii, parte din Programul de solidaritate pentru familia cu mulţi copii „Sfântul Stelian”. 

Pro Vita Iaşi organizează Festivalul Familiei, pentru al patrulea an consecutiv, în parteneriat cu Primăria Municipiului Iaşi şi Ateneul Naţional din Iaşi. Mai multe detalii sunt disponibile pe www.provitaiasi.ro 

Detalii privind desfăşurarea atelierelor şi activităţilor creative, susţinute de invitaţii Festivalului Familiei:

●       Profa de caligrafie, Adriana Onofrei – ateliere de caligrafie şi de fabricare a hârtiei manuale; 

●       Centrul de educaţie timpurie „DimiKids” ateliere de creaţie, confecţionare şi pictură pentru copiii de toate vârstele;

●       Asociaţia „Erminia” – ateliere de pictat icoane şi ornamente bizantine; 

●       Editura Doxologia: ateliere de ilustrare cărţi şi de lectură poveşti; 

●       „Magazia Morăriţei” – atelier de morărit; 

●       Şcoala de dans „Spirit of dance” – cursuri de balet; 

●       Spaţiu de joacă „Alandala” – atelierele „Căutătorii de comori”, facepainting, animatori; 

●       Tabăra „Floare de colţ” – atelier de modelare din lut, jocuri de echipă şi de strategie, dansuri, atelier de orientare în natură; 

●       YoungEngineers: ateliere de inginerie LEGO; 

●       Asociaţia „Bucurie şi Speranţă” şi Doamna de ştiinţe – experimente chimice cu dr. chim. Alina Mirela Ipate, confecţionare lumânări parfumate; 

●       Lilibeth Clothes – ateliere de cusut şi confecţionat accesorii; 

●       „Profa de Magie Relaţională” Diana Siminciuc – „O Staţie de Ecologie Relaţională” şi atelier de comunicare; 

●       Allegria cu Adelina Dolhascanu – ateliere de cânt şi craft; 

●       Twinkle Star – ateliere de limba engleză şi germană; 

●       Asociaţia „Împreună pentru Miroslava” şi Cabinetul de recuperare medicală „Fiziotop” – ateliere de şah; 

●       Asociaţia „Iaşi pentru viaţă” – ateliere de muzică; 

●       Studio Pielărie Tania Gonzalez – ateliere de desenat cărţi poştale;

●       Asociaţia „Caravana cu medici”, filiala Iaşi – cursuri de prim ajutor; 

●       Tăiţei Grădinăreşti – atelier de preparat paste artizanale; 

●       Omoni Atelier – atelier de cusut pe piele semne de carte sau brelocuri; 

●       Maria Petrovici, studentă la Universitatea de Medicină şi Farmacie „Grigore T. Popa” din Iaşi – atelier „Medicina pe înţelesul copiilor”; 

●       „O picătură de creaţie” – atelier de confecţionare a florilor din hârtie.

Programul artistic al Festivalului Familiei:

11.00 - Începutul evenimentului;

11.10 - Corul de copii al Municipiului Iaşi, dirijor Raluca Zaharia;

12.00 - Scrisori către familie, moment inedit realizat de copiii ce provin din familii numeroase;

13.00 - Serafim Smeu, bursier Pro Vita, provine dintr-o familie cu 9 copii;

13.30 - Nectarie Smeu, bursier Pro Vita, provine dintr-o familie cu 9 copii;

14.00 - Fraţii Popescu, bursieri Pro Vita, provin dintr-o familie cu 12 copii;

15.00 - Maria Vieru, bursieră Pro Vita, provine dintr-o familie cu 7 copii;

16.00 - Surorile Lazăr, bursieri Pro Vita, provin dintr-o familie cu 10 copii;

17.00 - Fraţii Platon, bursieri Pro Vita, provin dintr-o familie cu 8 copii;

18.00 - Teatru de păpuşi ZUM ZUM. Spectacolul „Aventuri în savană”;

19.00 - Bogdan Ota.

***

Biserica Parohiei Dorobanți, Protopopiatul Botoșani, va găzdui întâlnirea Cercului pastoral-misionar „Sfântul Apostol Toma” Nicșeni, în cadrul căreia părintele Mihai Urieșu va susține conferința cu tema Maica Domnului – ocrotitoarea creștinilor.

Luni, 9 septembrie

Începând cu ora 10.00, Preasfințitul Părinte Nichifor Botoșăneanul va oficia Slujba de Sfințire a Școlii Gimnaziale din Parohia Oprișeni, comuna Țuțora, Protopopiatul 2 Iași.

***

NU Burnout-ului, DA lecturii! Dosoftei 400

Centrul Cultural Misionar Doxologia anunță lansarea proiectului NU Burnout-ului, DA lecturii! Dosoftei 400. În acest sens, de la ora 14.00, la Casa Creangă – incinta Mănăstirii Golia, va avea loc conferința de lansare.

Proiectul își propune să redea societății contemporane românești o parte din propriul trecut istoric și cultural prin organizarea unor ateliere cultural-educaționale care să contureze imaginea personalității și operei Mitropolitului Dosoftei, de la a cărui naștere aniversăm anul acesta 400 de ani, susținerea interdisciplinarității și promovarea educaţiei prin cultură și a culturii scrise în rândul publicului, mai ales al tinerilor.

Principalele activități sunt: (re)crearea unui manuscris miniat, în stilul sec. XVII, cu detalii despre viața Mitropolitului Dosoftei, alături de scrieri alese (selecție de texte reprezentative din opera sa), cu conținut adaptat pentru copii și adolescenti, expoziția manuscrisului realizat, realizarea și proiecţia unui film documentar și ateliere cultural-educaționale, în şcoli și licee din opt comunități care nu au acces la evenimente cultural-literare din județele Iași, Suceava, Neamț și Botoșani.

Acest proiect este cofinanțat de Ministerul Culturii prin Programul pentru cercetare și educație prin cultură – ateliere, fondul Nevoi culturale de urgență.

Durata de implementare a proiectului este de 3 luni, în perioada 1 septembrie – 30 noiembrie 2024. Valoarea totală a proiectului este de 23 600 de lei, din care 21 000 de lei reprezintă finanțarea nerambursabilă acordată de Ministerul Culturii.

Proiectul are ca obiective generale educația prin cultură, promovarea culturii scrise, stimularea curiozităţii și interesului copiilor și tinerilor pentru lectură, într-un mod distractiv și favorabil incluziunii.

Beneficiari direcţi sunt 800 de copii şi adolescenţi din 8 comunități care nu au acces la evenimente cultural-literare din județele Iași, Suceava, Neamț și Botoșani.

Parteneri în proiect sunt: Inspectoratul Școlar Județean Iași, Inspectoratul Școlar Județean Suceava, Inspectoratul Școlar Județean Neamț și Biblioteca Județeană „Mihai Eminescu” Botoșani.

Detalii suplimentare se pot obține de la Daniel Ciobanu, responsabil de proiect (tel: 0730.255.546, email: daniel.ciobanu@mmb.ro).

***

În această zi, va avea loc şedinţa administrativă a preoţilor din Protopopiatul Darabani (în cadrul căreia părintele Remus Hruşcă de la Parohia „Sfântul Dimitrie” Miorcani va susţine o conferinţă cu tema: Dependenţa de jocurile de noroc.

***

Parohia „Intrarea Maicii Domnului în Biserică” – Stracova din Protopopiatul Dorohoi va găzdui întâlnirea Cercului pastoral-misionar nr. 8 - „Adormirea Maicii Domnului”, în cadrul căreia părintele Florin Pleşca va susține o conferință cu tema: Boala, taina întâlnirii cu Hristos.

***

Parohia Iazu Nou din Protopopiatul Hârlău va găzdui întâlnirea Cercului pastoral-misionar nr. 7 – „Sfânta Cuvioasă Parascheva”, în cadrul căreia părintele Mihai Roşca va susține o conferință cu tema: Citirea și interpretarea Sfintei Scripturi în viața creștinului.

Marţi, 10 septembrie

În Parohia „Sfântul Dumitru” – Vorniceni (judeţul Botoşani, Protopopiatul Săveni), Preasfinţitul Părinte Nichifor Botoşăneanul va sfinţi altarul de vară amenajat în comunitate.

***

În această zi, vor avea loc şedinţele administrative ale preoţilor din protopopiatele Botoşani (întâlnire care va fi precedată de săvârşirea Sfintei Liturghii, de la ora 7.30, la Biserica „Înălțarea Domnului” – Botoșani şi în cadrul căreia părintele Vladimir Orlovschi va susţine conferinţa cu tema: Sfinții tămăduitori fără de arginți) şi Târgu Neamţ (şedinţă care va avea loc la Parohia „Adormirea Maicii Domnului” şi „Sfântul Mare Mucenic Mina” – Grumăzeşti, în cadrul căreia va fi susţinută conferinţa cu tema: „În dar aţi luat, în dar să daţi” (Matei X, 8) – Preotul, slujitor spre tămăduirea poporului lui Dumnezeu, întâlnire ce va fi prezidată de Înaltpreasfinţitul Părinte Mitropolit Teofan.

***

Parohia Pietrişurile din Protopopiatul Paşcani va găzdui întâlnirea Cercului pastoral-misionar nr. 8, în cadrul căreia părintele Robert Ionuţ Chirilă va susține conferința cu tema: Rânduiala împărtășirii celor bolnavi. Aspecte teologice și pastorale.

Miercuri, 11 septembrie

Biserica Parohiei „Sfinţii Apostoli Petru și Pavel” 2 Botoșani va găzdui întâlnirea Cercului pastoral-misionar „Sfântul Spiridon” Botoșani, în cadrul căreia părintele Teodor Cenușă va susține conferința cu tema Cum putem să-l ajutăm pe omul aflat în suferință.

Joi, 12 septembrie

Parohia Săcăreşti din Protopopiatul Paşcani va găzdui întâlnirea Cercului pastoral-misionar nr. 8, în cadrul căreia părintele Cosmin Brânză va susține conferința cu tema: Sfânta Împărtăşanie – Pâinea noastră cea de toate zilele.

***

În această zi, în Protopopiatul Botoşani, vor avea loc întâlnirile a două cercuri pastorale:

- Biserica Parohiei Siliștea-Stăuceni va găzdui întâlnirea Cercului pastoral-misionar „Patriarhul Teoctist” Stăuceni, în cadrul căreia părintele Nicolae Cărăușu va susține conferința cu tema Iisus Hristos – Doctorul sufletelor și al trupurilor;

- Biserica Parohiei Mândrești va găzdui întâlnirea Cercului pastoral-misionar „Înălțarea Domnului” Vlădeni, în cadrul căreia părintele Claudiu Oniciuc va susține conferința cu tema: Rolul preotului în pastorația și îngrijirea bolnavilor.

Vineri, 13 septembrie

Capela de la Aeroportul Internaţional Iaşi, aflată în Protopopiatul 2 Iaşi, va găzdui întâlnirea Cercului pastoral-misionar nr. 4 – „Sfântul Ioan cel Nou”, în cadrul căreia părintele Gheorghe Fotea va susține conferința cu tema: Importanța predicii în slujirea și misiunea preotului.

***

Parohia Frumuşica din Protopopiatul Hârlău va găzdui întâlnirea Cercului pastoral-misionar nr. 11 – „Sfânta Cuvioasă Teodora de la Sihla”, în cadrul căreia părintele Iulian Cojocaru va susține conferința cu tema: Citirea și interpretarea Sfintei Scripturi în viața creștinului.

***

Parohia „Adormirea Maicii Domnului” – Jigoreni din Protopopiatul 3 Iaşi va găzdui întâlnirea Cercului pastoral-misionar nr. 2 – „Sfântul Apostol Andrei”, în cadrul căreia părintele Alexandru Grădinaru va susține conferința cu tema: Citirea și interpretarea Sfintei Scripturi în viața creștinului.

Sâmbătă, 14 septembrie - (†) Înălțarea Sfintei Cruci

Începând cu ora 8.00, Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Teofan va săvârşi Sfânta Liturghie și slujba de sfințire a unui monument construit, a clopotelor și a lumânărarului din curtea bisericii Parohiei „Ziua Crucii” din cartierul ieşean Nicolina, Protopopiatul 2 Iași.

***

În această zi, Preasfinţitul Părinte Nichifor Botoșăneanul va săvârşi slujba Sfintei Liturghii şi va sfinţi casa socială a Parohiei „Nașterea Maicii Domnului” – Saucenița (Protopopiatul Dorohoi, judeţul Botoşani).

(Biroul de presă al Arhiepiscopiei Iaşilor)