Evenimente ce vor avea loc în Arhiepiscopia Iașilor, în perioada 11-17 decembrie 2022
În perioada 11-17 decembrie 2022, în Arhiepiscopia Iașilor vor avea loc următoarele evenimente:
Duminică, 11 decembrie
Preasfințitul Părinte Nichifor Botoșăneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iașilor, va oficia Sfânta Liturghie în Parohia Izvorul Muntelui.
Protopopiatul Dorohoi organizează, începând cu ora 16:00 la Cinema Melodia din Dorohoi, Concertul de colinde La plinirea vremii ediția I cu participarea grupurilor corale Trifoiașii din comuna Hilișeu Horia, Haris al Seminarului Teologic Dorohoi, Ansamblul Stejărelul din Protopopiatul Darabani, ATOR Dorohoi, Amvonul al preoților și cântăreților din Protopopiatul Săneni, Glasul Bisericii al parohiei Sf. Împărați din Dorohoi, Grupul vocal al elevilor de la Liceul Regina Maria Dorohoi și Corul Ecclesia al preoților din Protopopiatul Dorohoi.
Parohia Adormirea Maicii Domnului Ruseni Vechi, Protopopiatul Iași 2, organizează începând cu ora 16:00 o seară duhovnicească cu tema Cum faci din mintea ta un aliat pentru a învinge păcatul cu participarea Pr. Alexandru Burac.
Biserica Parohiei Stâncești, Protopopiatul Botoșani, va găzdui întâlnirea Cercului Pastoral Sfântul Ilie Ipotești, Protopopiatul Botoșani, începând cu ora 16:00. În cadrul întâlnirii va fi săvârșită Taina Sfântului Maslu și va fi susținută o conferință cu tema Foloasele rugăciunii de pr. Constantin Andrei.
Parohia Sfinții Voievozi Roșca din Iași, Protopopiatul Iași 2, organizează începând cu ora 17:00 o seară duhovnicească cu tema Sfânta Liturghie – izvor al vieții veșnice cu participarea Pr. Marcel Cojocaru.
Parohia Sfântul Apostol și Evanghelist Ioan Nicolina din Iași, Protopopiatul Iași 2, organizează începând cu ora 17:00 o seară duhovnicească cu tema Vocație și har în lucrarea mântuirii cu participarea Pr. Protopop Marius Daniel Profir.
Luni, 12 decembrie – Sfântul Ierarh Spiridon
Înaltpreasfințitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, va oficia Sfânta Liturghie și va săvârși sfințirea capelei mortuare în Parohia Sfântul Ierarh Spiridon, orașul Târgu Neamț, jud. Neamț, Protopopiatul Târgu Neamț.
Preasfințitul Părinte Nichifor Botoșăneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iașilor, va oficia Sfânta Liturghie la Mănăstirea Nechit.
În zilele de 12 și 13 decembrie 2022, Seminarul Teologic Ortodox Veniamin Costachi de la Mănăstirea Neamț își serbează patronul cultural. Activitățile vor debuta luni, 12 decembrie 2022, ora 7:30 cu Slujba Sfintei Liturghii și Parastasul pentru Mitropolitul Veniamin Costachi, iar de la 9:30 va avea loc deschiderea oficială a Zilelor Mitropolit Veniamin Costachi. Începând cu ora 10:00 va conferenția Prof. univ. dr. Florin Pintescu, decanul Facultății de Istorie și Geografie din cadrul Universității Ștefan cel Mare din Suceava. Tema conferinței va fi Interferențe cultural-religioase în sudul Bucovinei, în secolele XV-XVII.
Biserica Parohiei Potângeni, Protopopiatul Hârlău, va găzdui întâlnirea Cercului Pastoral nr. 8 Sfinții Împărați Constantin și Elena, începând cu ora 8:00. În cadrul întâlnirii, va fi oficiată Sfânta Liturghie și va fi susținută o conferință cu tema Un mileniu de la trecerea la Domnul a Sf. Simeon Noul Teolog. Viața și activitatea de Pr. Curcudel Constantin.
Biserica Parohiei Nicolae Bălcescu 1, Protopopiatul Hârlău, va găzdui întâlnirea Cercului Pastoral nr. 10 Sfântul Vasile cel Mare, începând cu ora 8:00. În cadrul întâlnirii, vor fi oficiate Sfânta Liturghie și Taina Sfântului Maslu și va fi susținută o conferință cu tema Rugăciunea – Maica tuturor bunătăților de Pr. Constantin Patacă.
Biserica Parohiei Vlădeni, Protopopiatul Hârlău, va găzdui întâlnirea Cercului Pastoral nr. 11 Sfânta Cuvioasă Teodora de la Sihla, începând cu ora 8:00. În cadrul întâlnirii, vor fi oficiate Sfânta Liturghie și Taina Sfântului Maslu și va fi susținută o conferință cu tema Rânduiala Postului în tradiția isihastă de Pr. Guraliuc Constantin.
Biserica Parohiei Satu Nou, Protopopiatul Hârlău, va găzdui întâlnirea Cercului Pastoral nr. 5 Sfântul Ioan Iacob Hozevitul, începând cu ora 8:00. În cadrul întâlnirii, vor fi oficiate Sfânta Liturghie și Taina Sfântului Maslu și va fi susținută o conferință cu tema Rugăciunea inimii – scară ce urcă pe om la cer de Pr. Codăescu Dan.
Biserica Parohiei Cotnari, Protopopiatul Hârlău, va găzdui întâlnirea Cercului Pastoral nr. 4 Sfântul Ierarh Nicolae, începând cu ora 9:00. În cadrul întâlnirii, va fi oficiată Sfânta Liturghie și va fi susținută o conferință cu tema Sf. Paisie – întemeitorul monahismului nemțean de Pr. Silimon Ștefan.
Biserica Parohiei Plugari, Protopopiatul Hârlău, va găzdui întâlnirea Cercului Pastoral nr. 7 Sfânta Cuvioasă Parascheva, începând cu ora 9:00. În cadrul întâlnirii, va fi oficiată Sfânta Liturghie și va fi susținută o conferință cu tema Isihasmul – preocuparea pentru rugăciune permanentă de Pr. Lunic Aurel.
Biserica Parohiei Prisăcani, Protopopiatul Hârlău, va găzdui întâlnirea Cercului Pastoral nr. 12 Sfinții Doctori fără de arginți Cosma și Damian, începând cu ora 9:00. În cadrul întâlnirii, va fi oficiată Sfânta Liturghie și va fi susținută o conferință cu tema Despre rugăciune de Pr. Pronceac Lucian.
Participanții grupei a doua la Cursul de formare profesională autorizat Consilier în domeniul adicțiilor vor susține examenul final începând cu ora 10:00 în Sala Iustin Moiseascu a Ansamblului Mitropolitan.
Protopopiatele Dorohoi și Hârlău organizează consfătuirile lunare cu preoții la sediile protopopiatelor.
Parohia Adormirea Maicii Domnului Grădinari, Protopopiatul Iași 2, organizează începând cu ora 16:30 o seară duhovnicească cu tema Legătura dintre credință și rugăciune cu participarea Pr. Prof. Vasile Nechita.
În cadrul Bisericii Sf. Ioan Botezătorul din incinta Spitalului Municipal de Urgență Pașcani va avea loc începând cu ora 17:00 Concertul de Colinde Sus la Răsărit susținut de corul Învierea al Protopopiatului Pașcani.
Marți, 13 decembrie
Preasfințitul Părinte Nichifor Botoșăneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iașilor, va oficia Sfânta Liturghie înconjurat de preoții de caritate din Arhiepiscopia Iașilor la Catedrala Veche Sfântul Gheorghe din Iași.
În cadrul Zilelor Mitropolit Veniamin Costachi desfășurate la Seminarul Teologic Ortodox de la Mănăstirea Neamț, va avea loc, începând cu ora 8:30, vernisajul expoziției de artă plastică și grafică pregătită de elevii seminariști, secția Patrimoniu Cultural, iar de la ora 10:00 se va deschide oficial Simpozionul cu tema Sfântul Paisie de la Neamț, interferențe spirituale, istorice și culturale. La acest simpozion vor participa, cu lucrări, elevi și profesori de la școli și seminarii din țară. Materialele prezentate în cadrul simpozionului vor fi publicate în numărul special revistei Seminarului, Întru lumina lui Veniamin Costachi. Elevii seminariști vor prezenta și un scurt program artistic, urmând ca de la ora 13:00 să fie prezentate concluziile generale ale simpozionului și înmânarea diplomelor de participare.
Protopopiatul Piatra Neamț organizează consfătuirea lunară cu preoții la sediul protopopiatului.
Parohia Nașterea Maicii Domnului Țuțora, Protopopiatul Iași 2, organizează începând cu ora 16:00 o seară duhovnicească cu participarea Părintelui Nicodim Petre, stareț al Mănăstirii Bucium din Iași și consilier al Sectorului de Misiune din cadrul Arhiepiscopiei Iașilor.
Biserica Sfânta Ecaterina Botoșani, Protopopiatul Botoșani, va găzdui întâlnirea Cercului Pastoral Sfântul Antonie cel Mare, Protopopiatul Botoșani, începând cu ora 17:00. În cadrul întâlnirii va fi săvârșită Taina Sfântului Maslu și va fi susținută o conferință cu tema Relația dintre învățătura de credință și rugăciune de Pr. Afloarei Dănuț.
Joi, 15 decembrie
Liceul Teoretic Varlaam Mitropolitul din Iași organizează Concertul de Crăciun dedicat părinților elevilor la Casa de Cultura a Studențolor din Iași. Corul copiilor Liceului va urca pe scenă alaturi de Corul ASCOR Iași.
ASCOR Iași organizează la Sala Iustin Moisescu a Ansamblului Mitropolitan din Iași, începând cu ora 18:30, conferința Opriți-vă și cunoașteți că Iisus este Dumnezeu susținută de scriitorul Marius Iordăchioaia.
Departamentul Pro Vita, din cadrul Sectorului de Misiune al Arhiepiscopiei Iașilor, desfășoară în perioada 15 noiembrie – 22 decembrie 2022 campania „Scrisori către Moș Crăciun”, ajunsă anul acesta la cea de-a IX-a ediție. Anul acesta partenerii campaniei sunt Fundația Antibiotice „Știință și suflet”, Compania Continental, Parohia „Nașterea Maicii Domnului” – Talpalari, Grădinița „Junior” a Universității „Al. Ioan Cuza” Iași și alți voluntari și oameni de bine. Ei îl vor ajuta pe Moș Crăciun să ducă daruri pentru 300 de copii care provin din familii numeroase înscrise în Programul de solidaritate pentru familia cu mulți copii „Sf. Stelian” al Arhiepiscopiei Iașilor. În acest sens, joi, 15 decembrie, de la ora 11:30, Fundația Antibiotice „Știință și suflet” organizează la sediul societății o serbare specială pentru cei 100 de copii ale căror scrisori au fost preluate de la Departamentul Pro Vita de angajații Antibiotice. Copiii împreună cu părinții lor vor asista la momente artistice și se vor întâlni cu Moș Crăciun care le va oferi darurile pregătite.
Vineri, 16 decembrie
Departamentul Pro Vita al Arhiepiscopiei Iaşilor, în parteneriat cu AIDRom și ICAR, organizează începând cu ora 15:30, la Centrul de Conferințe AGORA un eveniment specific sărbătorilor Crăciunului unde vor participa 150 de copii ucraineni însoțiți de părinții sau tutorii lor (aproximativ 250 de persoane locați în zona Iașului în această perioadă), cărora Moș Crăciun le vor oferi daruri. În cadrul evenimentului, va avea loc și un miniconcert de colinde în limba română și ucraineană.
Societatea Ortodoxă a Femeilor Române organizează cea de-a IV-a ediție a evenimentului „Sărbătorim Crăciunul împreună!” începând cu ora 16:30 la Sala Iustin Moisescu a Ansamblului Mitropolitan din Iași.
Concertul de colinde al Protopopiatului Iași 2 cu participarea unor coruri din parohii ale protopopiatului se va desfășura în acest an începând cu ora 17:00 la Palas Iași.
Parohia Sfântul Sava cel Sfințit din Iași organizează începând cu ora 18:00 Concertul de colinde Bună sara c-a-nsărat, la colindă am plecat!
Sâmbătă, 17 decembrie
La Casa de Cultură a orașului Târgu Frumos va avea loc începând cu ora 17:00 Concertul de Colinde Sus la Răsărit susținut de corul Învierea al Protopopiatului Pașcani.
Parohia Sfântul Sava cel Sfințit din Iași organizează începând cu ora 18:00 conferința Banalități ieșite din comun – despre câteva pagube costisitoare și uimiri nesfârșite ale vieții (spirituale) susținută de Diac. Adrian Sorin Mihalache.