Evenimente ce vor avea loc în Arhiepiscopia Iașilor, în perioada 23-29 aprilie 2023
Evenimente ce vor avea loc în Arhiepiscopia Iașilor, în perioada 23-29 aprilie 2023.
Duminică, 23 aprilie - Sfântul Mare Mucenic Gheorghe
Înaltpreasfințitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, va săvârși Sfânta Liturghie și va face resfințirea Bisericii Sfântul Mare Mucenic Gheorghe din Botoșani.
Preasfințitul Părinte Nichifor Botoșăneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iașilor, va săvârși Sfânta Liturghie la Parohia Zbereni, Protopopiatul Hârlău.
În după-amiaza zilei, Înaltpreasfințitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, va vizita Parohiile Zvarici, Poiana Mărului, Scobinți și Ceplenița din Protopopiatul Hârlău.
Biserica Parohiei Sfântul Gheorghe Horodiștea, Protopopiatul Darabani, va găzdui întâlnirea Cercului Pastoral nr. 2 Sfântul Ioan Iacob de la Neamț, începând cu ora 16.00. În cadrul întâlnirii, va fi oficiată Taina Sfântului Maslu și va fi susținută o conferință cu tema Pastoratie si misiune eclesială prin intermediul muzicii bisericesti, de către Pr. Vasile Susu.
Luni, 24 aprilie
Protopopiatele Pașcani și Hârlău organizează consfătuirile lunare cu preoții la sediile protopopiatelor.
Biserica Parohiei Urecheni, Protopopiatul Târgu Neamț, va găzdui întâlnirea Cercului Pastoral nr. 8, începând cu ora 9.00. În cadrul întâlnirii, va fi oficiată Sfânta Liturghie și va fi susținută o conferință cu tema Grija față de bătrîni, o datorie creștinească, de către Pr. Lucian Baciu.
Centrul Social Bălțătești, Protopopiatul Târgu Neamț, va găzdui întâlnirea Cercului Pastoral nr. 5, începând cu ora 17.00. În cadrul întâlnirii, va fi oficiată Slujba Acatistului și va fi susținută o conferință cu tema Grija față de bătrîni, o datorie creștinească, de către Pr. George Măriuța.
Marți, 25 aprilie
Protopopiatele Iași 3, Piatra Neamț, Ceahlău și Roznov organizează consfătuirile lunare cu preoții.
Biserica Parohiei Rosieni, Protopopiatul Piatra Neamț, va găzdui întâlnirea Cercului Pastoral nr. 8 Sfânta Mare Mucenică Varvara, începând cu ora 9.00. În cadrul întâlnirii, va fi oficiată Sfânta Liturghie și va fi susținută o conferință cu tema Îndrumarea duhovnicească a vârstnicilor – între înțelepciune și împietrire, de către Pr. Constantin Căpățîna.
Biserica Parohiei Jijia, Protopopiatul Botoșani, va găzdui întâlnirea Cercului pastoral-misionar Sfântul Mina Albești, începând cu ora 10.00. În cadrul întâlnirii, va fi oficiată Taina Sfântului Maslu și va fi susținută o conferință cu tema Tinerii sunt îndemnați să-i cinstească pe cei vârstnici, de către Pr. Ioan Apetri.
La Paraclisul Mitropolitan Sfânta Cuvioasă Parascheva – Metocul Maicilor din Iași va avea loc, începând cu ora 18.00, evenimentul Dialoguri studențești, în cadrul căruia pr. Andrei Atudori, Consilier al sectorului administrativ-bisericesc al Arhiepiscopiei Iaşilor, va susține prelegerea Misiunea Bisericii în mediul online.
Miercuri, 26 aprilie
Protopopiatul Iași 2 organizează consfătuirea lunară cu preoții la sediul protopopiatului.
Joi, 27 aprilie
Preasfințitul Părinte Nichifor Botoșăneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iașilor, va săvârși Sfânta Liturghie baptismală și sfințirea casei parohiale la Parohia Parohia Sfânta Cuvioasă Parascheva Drăgușeni, Protopopiatul Iași 3.
Biserica Parohiei Sodomeni, Protopopiatul Pașcani, va găzdui întâlnirea Cercului pastoral-misionar nr. 1, începând cu ora 8.00. În cadrul întâlnirii, va fi oficiată Taina Sfântului Maslu și va fi susținută o conferință cu tema Școala muzicală de la Neamț. Activitatea lui Iosif Protopsaltul și a ucenicului Visarion Ieromonahul, de către Pr. Mihai Dascălu.
La Parohia Sfinții Voievozi Hudești din Protopopiatul Darabani va avea loc, începând cu ora 10.00, o cateheză demonstrativă în Cercul Pastoral nr. 3. Părintele Eugen Lăzărescu va susține în cadrul acestei cateheze, prelegerea Cinstește pe tatăl și pe mama ta.
Sala Ecclesia a Muzeului Mitropolitan va găzdui, începând cu ora 17.00, conferința De la moarte la viață, susținută de părintele Cezar Axinte, paroh și duhovnic la Capela Tinerilor cu hramul Buna-Vestire și Sfânta Cuvioasa Maria Egipteanca din stațiunea Mamaia, Constanța.
Vineri, 28 aprlie
Biserica Parohiei Erbiceni, Protopopiatul Hârlău, va găzdui întâlnirea Cercului pastoral nr. 8 Sfinții Împărați Constantin și Elena, începând cu ora 8.00. În cadrul întâlnirii, va fi oficiată Sfânta Liturghie și va fi susținută o conferință cu tema Bătrânețea - inutilitate, sărăcie, singurătate - și vindecarea lor în Biserică, de către Pr. Andrei Manolache.
Biserica Parohiei Pîngăraţi Castel, Protopopiatul Piatra Neamț, va găzdui întâlnirea Cercului pastoral nr. 15 Sfinții Simeon și Amfilohie de la Pîngărați, începând cu ora 8.30. În cadrul întâlnirii, va fi oficiată Sfânta Liturghie și va fi susținută o conferință cu tema Porunca a cincea – grija față de părinți, de către Pr. Costel Gheorghiescu.
Biserica Parohiei Crucea, Protopopiatul Pașcani, va găzdui întâlnirea Cercului pastoral nr. 9, începând cu ora 11.00. În cadrul întâlnirii, va fi oficiată Taina Sfântului Maslu și va fi susținută o conferință cu tema Educația și formarea tinerilor în direcția responsabilizării, cinstirii și respectării persoanelor în vârstă, de către Pr. Adrian Tarnita.
Sala Sinaxar a Muzeului Mitropolitan va găzdui, începând cu ora 17.00, conferința Sfântul Apostol Pavel - semănătorul de cuvinte, susținută de către dl. Mihai Vladu.
Sâmbătă, 29 aprilie
Preasfințitul Părinte Nichifor Botoșăneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iașilor, va săvârși Sfânta Liturghie și sfințirea catapetesmei la Parohia Negrițești, comuna Podoleni, județul Neamț.
În după-amiaza aceleiași zile, Preasfințitul Părinte Nichifor Botoșăneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iașilor, va vizita Parohia Păușești.
La Castelul Sturdza Miclăușeni se va desfîșura, în perioada 29 aprilie - 1 mai, evenimentul Ziua verde la Castel, în cadrul căruia veți putea descoperi Parcul dendrologic Miclăușeni.