Evenimente ce vor avea loc în Arhiepiscopia Iașilor, în perioada 5-11 martie 2023
În perioada 5-11 martie, în Arhiepiscopia Iașilor vor avea loc următoarele evenimente:
Duminică, 5 martie
Înaltpreasfințitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, împreună cu Preasfințitul Părinte Nichifor Botoșăneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iașilor, vor săvârși Sfânta Liturghie în Duminica Ortodoxiei la Catedrala Mitropolitană din Iași.
La Casa de cultură a orașului Săveni va avea loc conferința Pro Vita Contracepția și avortul. Ce ne spune tradiția creștină, susținută de către asist. univ. Petru Cernat, începând cu ora 17.00.
Parohia Sfinții Părinți Ioachim și Ana (Mărăței III) din Piatra Neamț organizează, începând cu ora 17.00, evenimentul Ale mamei rugăciuni – Viitorul înseamnă Pro-viață.
Biserica Parohiei Sfântul Gheorghe Hârlău, Protopopiatul Hârlău, va găzdui întâlnirea Cercului Pastoral nr. 1 Sfântul Ștefan cel Mare, începând cu ora 17.00. În cadrul întâlnirii, va fi oficiată Taina Sfântului Maslu și va fi susținută o conferință cu tema Câteva modele de bătrâni din Pateric – exemple vrednice de urmat pentru lumea contemporană, de către Pr. Păltinel Gheorghe.
Biserica Parohiei Buhalnița, Protopopiatul Hârlău, va găzdui întâlnirea Cercului Pastoral nr. 3 Sfântul Ioan Vlahul, începând cu ora 17.00. În cadrul întâlnirii, va fi oficiată Taina Sfântului Maslu și va fi susținută o conferință cu tema Îndrumarea duhovnicească a vârstnicilor-între înțelepciune și împietrire, de către Pr. Tincu Gheorghe.
Biserica Parohiei Iazu-Nou, Protopopiatul Hârlău, va găzdui întâlnirea Cercului Pastoral nr. 7 Sfânta Cuvioasă Parascheva, începând cu ora 17.00. În cadrul întâlnirii, va fi oficiată Taina Sfântului Maslu și va fi susținută o conferință cu tema Valorificarea potențialului vârstnicului în parohie, de către Pr. Roșca Mihai.
Luni, 6 martie
În cadrul campaniei Luna pentru viaţă, organizată de către Departamentul Pro Vita al Arhiepiscopiei Iaşilor, va avea loc evenimentul Viața prin ochi de copil, atelier de lectură și creație cu elevii cu dizabilități, la Școala Gimnazială Specială C. Păunescu Iași. Luna pentru viaţă se desfăşoară anul acesta sub genericul Viitorul este pro-viaţă.
Protopopiatele Botoșani, Dorohoi și Darabani organizează consfătuirile lunare cu preoții la sediile protopopiatelor.
Marți, 7 martie
Înaltpreasfințitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, va oficia Sfânta Liturghie a Darurilor mai înainte sfințite la Biserica „Sfântul Nectarie” din Iași și va sfinți racla și baldachinul nou-realizate, care adăpostesc o părticică din moaștele Sfântului Ierarh Nectarie de la Eghina.
Biserica Parohiei Duminica Mare Botoșani, Protopopiatul Botoșani, va găzdui întâlnirea Cercului Pastoral Sfântul Spiridon Botoșani, începând cu ora 17.00. În cadrul întâlnirii, va fi oficiată Taina Sfântului Maslu și va fi susținută o conferință cu tema Creșteți copiii în biserică, de către Pr. Lucian Leonte de la Parohia Sfântul Ilie Botoșani.
La Paraclisul Mitropolitan Sfânta Cuvioasă Parascheva – Metocul Maicilor din Iași, va avea loc, începând cu ora 18.00, evenimentul Dialoguri studențești, în cadrul căruia Iustina Irimia-Cenușă, artist muzical, va susține prelegerea Succesul în viața femeii, între carieră și viața de familie.
Miercuri, 8 martie
La Maternitatea Botoșani va fi organizat evenimentul Cântec pentru mama, organizat de Capela Maternității Botoșani și Departamentul Pro Vita al Protopopiatului Botoșani, în cadrul căruia va fi susținut un mic program muzical de către prof. Ludvic Schibinschi. Apoi, vor fi oferite prăjituri și mărțișoare pacientelor.
Joi, 9 martie
Preasfințitul Părinte Nichifor Botoșăneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iașilor, va oficia Sfânta Liturghie a Darurilor mai înainte sfințite la Biserica Sfântul Mare Mucenic Dimitrie a Unității Militare 01564 Tătărași, Iași.
Biserica Parohiei Sfinții Voievozi Gorbănești, Protopopiatul Botoșani, va găzdui întâlnirea Cercului Pastoral Sfânta Cuvioasă Teodora de la Sihla Gorbănești, începând cu ora 8.00. În cadrul întâlnirii, va fi oficiată Taina Sfântului Maslu și va fi susținută o conferință cu tema Dumnezeu ocrotește și binecuvintează persoanele în vârstă, de către Pr. Verniceanu Paul Andrei de la Parohia Vânători.
Biserica Parohiei Înălțarea Domnului Copălău, Protopopiatul Botoșani, va găzdui întâlnirea Cercului Pastoral Sfânta Treime Copălău, începând cu ora 9.00. În cadrul întâlnirii, va fi oficiată Taina Sfântului Maslu și va fi susținută o conferință cu tema Cântarea bisericească – comunicare și comuniune în slujbele Bisericii, de către Pr. Blidar Emil Cristian de la Parohia Cerbu.
În cadrul campaniei Luna pentru viaţă, desfăşurată de către Departamentul Pro Vita al Arhiepiscopiei Iaşilor, va avea loc evenimentul Viața prin ochi de copil, atelier de lectură și creație cu micuții de la Grădinița Varlaam Mitropolitul din Iași.
Biserica Parohiei Blebea, Protopopiatul Târgu Neamț, va găzdui întâlnirea Cercului Pastoral nr. 1, începând cu ora 16.00. În cadrul întâlnirii, va fi oficiată Taina Sfântului Maslu și va fi susținută o conferință cu tema Grija față de bătrâni, o datorie creștinească, de către Pr. Plugaru Lucian de la Parohia Humulești.
Biserica Parohiei Războieni, Protopopiatul Târgu Neamț, va găzdui întâlnirea Cercului Pastoral nr. 9, începând cu ora 16.00. În cadrul întâlnirii, va fi oficiată Taina Sfântului Maslu și va fi susținută o conferință cu tema Spovedania și împărtășania vârstnicilor, rutină sau creștere duhovnicească?, de către Pr. Tărâță Ciprian-Ilie de la Parohia Totoiești.
Biserica Parohiei Sârca, Protopopiatul Hârlău, va găzdui întâlnirea Cercului Pastoral nr. 9 Sfântul Ierarh Nicolae, începând cu ora 17.00. În cadrul întâlnirii, va fi oficiată Taina Sfântului Maslu și va fi susținută o conferință cu tema Îndrumarea duhovnicească a vârstnicilor-între înțelepciune și împietrire, de către Pr. Roșca Marin.
Preasfințitul Părinte Nichifor Botoșăneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iașilor, se va întâlni, începând cu ora 19.00, cu studenții Colegiului Sfântul Nicolae în Sala Festivă a Colegiului și le va vorbi despre Ierurgiile în viața Bisericii.
Vineri, 10 martie
În cadrul campaniei Luna pentru viaţă, organizată de către Departamentul Pro Vita al Arhiepiscopiei Iaşilor, va avea loc evenimentul Monologul unui tată, o serie de interviuri video despre frumusețea darului vieții.