Prima conferință a avut loc pe 1 decembrie, Ziua Națională a României, începând cu ora 16:00, în Catedrala „Adormirea Maicii Domnului” din Dorohoi și l-a avut ca invitat pe părintele arhim. Melchisedec Sandu, starețul Mănăstirii „Sfânta Treime” Știubieni. Tema abordată, „Sfinții lui Dumnezeu, izvoare de tămăduire și binecuvântare”, a adus laolaltă Biserica din cer – reprezentată de Sfântul Ierarh Nectarie și Sfântul Cuvios Mucenic Efrem cel Nou (ale căror moaște, aduse de părintele stareț, au fost incluse într-o procesiune organizată de protopopiat între 1-8 decembrie 2024) – și Biserica de pe pământ – credincioșii care au venit nu doar să se închine cu evlavie la cei doi sfinți, ci și să afle cuvânt de folos pentru întărirea și creșterea duhovnicească în acest Post al Nașterii Domnului.

Cuvântul de deschidere, rostit de părintele protopop Ionuț-Ștefan Apetrei, a fost urmat de prezentarea temei și de rugăciunile începătoare ale părintelui stareț Melchisedec. Cu modestie, bunătate și căldură sufletească, părintele a povățuit credincioșii cu multă dragoste, amintindu-le, în primul rând, despre importanța rugăciunii în post, pe care a numit-o „hrană sufletească”. De asemenea, a subliniat ce înseamnă să fii în ascultare și să ai un conducător duhovnicesc, condiții esențiale pentru creștinul care năzuiește să-și sfințească viața. Totodată, a explicat că omul contemporan se îngrijește prea mult de trup și uită de suflet, astfel că timpul pe care îl oferim lui Dumnezeu este foarte puțin și lipsit de intensitate în trăirea credinței.

Părintele a stăruit asupra adevărului că suntem un „microcosmos”, „chip al lui Dumnezeu” și, prin urmare, avem datoria de a ne sfinți și mântui fiecare în mod personal, cu talanții unici pe care Dumnezeu ni i-a oferit pentru lucrarea noastră în lume. În acest sens, părintele a făcut referire la viețile celor doi sfinți – Sfântul Ierarh Nectarie și Sfântul Cuvios Mucenic Efrem cel Nou – despre care a vorbit cu multă evlavie.

A doua conferință a avut loc pe 8 decembrie, ora 17:00, în aceeași locație, avându-l ca invitat pe părintele arhim. Ioan Harpa, starețul Mănăstirii Popăuți. Tema abordată a fost: „Slujbele Bisericii, leacuri pentru omul contemporan”.

Părintele stareț Ioan, a cărui smerenie și blândețe liniștesc chiar și cel mai tulburat suflet, a început Cuvântul prin a sublinia importanța desăvârșită a slujbelor Bisericii, numite de el „vistierie a Ortodoxiei”. Slujbele, a explicat părintele, „tratează omul de păcate, de moarte și de propriile limite”. El a numit Biserica un „spital duhovnicesc” indispensabil însănătoșirii spirituale, fără de care omul nu poate trăi. Îndepărtarea omului de Dumnezeu este direct proporțională cu lipsa participării la Sfintele Slujbe, al căror rol este de a preveni neștiința, uitarea și nelucrarea.

Neștiința se tratează la fiecare Liturghie, prin tâlcuirea Cuvântului lui Dumnezeu și participarea activă și conștientă la slujbe. Cele mai frumoase rugăciuni învățate în biserică, spune părintele, sunt: Doamne, miluiește! și Doamne, ai milă de robul Tău! Uitarea ne îndepărtează de Dumnezeu pe măsură ce amânăm participarea la Sfintele Slujbe, trăind ancorați în materie, comoditate și plăcere. Iar nelucrarea și trândăvia ne conduc la îndoiala de existența divinității, alimentând frica și anxietatea.

Părintele a amintit de cartea Omul, acest necunoscut (1935) a medicului francez Alexis Carrel, care susține că „toate bolile se datorează diminuării sau atrofierii simțului sacru, a sentimentului sfințeniei”. Acest simț, spune părintele stareț, se pierde atunci când omul se îndepărtează de slujbele Bisericii. „Sfințenia restaurează organele bolnave”, a subliniat părintele, adăugând că participarea generațiilor la sfintele slujbe poartă în ele lucrarea Duhului Sfânt, transmisă și nouă.

La finalul cuvântului de învățătură, a avut loc o sesiune de întrebări din partea credincioșilor, cărora părintele le-a răspuns cu răbdare și delicatețe, pe înțelesul tuturor, atât pentru copii, cât și pentru adulți.

Toți cei care au participat la această seară duhovnicească vor păstra în suflet povețele rostite cu dragoste de părintele Ioan: „Biserica este modelul societății ideale” și „creștinii care iubesc slujbele rămân verticali”. Rugăciunea citită la final pentru vindecarea sufletelor și a trupurilor noastre, împreună cu binecuvântarea părintelui, a adus bucurie tuturor participanților.

În concluzie, sfințenia părintelui Melchisedec și a părintelui Ioan se simte în roadele semănate în sufletele noastre: bucurie, liniște, speranță și dorința arzătoare de a-i dărui lui Dumnezeu mai mult din timpul nostru, cu mai multă recunoștință și iubire în fiecare zi.

Dacă vom reuși să punem în practică, din cele două seri duhovnicești, câteva din învățăturile părinților stareți și să le „lucrăm” cu stăruință, viața noastră va fi una nu doar de sănătate trupească și sufletească, ci cu adevărat de creștere duhovnicească. (Prof. Gianina Magdalena Cucoreanu)