Evenimente istorice la Mănăstirea Lainici
Arhiepiscopia Craiovei organizează, la sfârşitul acestei săptămâni, două evenimente de mare importanţă pentru istoria Mănăstirii Lainici: proclamarea canonizării Sfântului Cuvios Irodion, stareţul Mănăstirii Lainici şi sfinţirea bisericii cu hramul „Izvorul Tămăduirii”, din aşezământul monahal.
După cum ne informează TRINITAS TV, la evenimente vor participa Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, împreună cu o mare parte dintre membrii Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române. Construcţia bisericii cu hramurile „Izvorul Tămăduirii” şi „Sfântul Cuvios Irodion” din Mănăstirea Lainici a început în 1990, prin grija vrednicului de pomenire mitropolit Nestor Vornicescu al Olteniei. Lucrările de construcţie şi pictură au fost finalizate în anul 2010.
Canonizarea Cuviosului Irodion de la Mănăstirea Lainici, duhovnicul Sfântului Ierarh Calinic de la Cernica a avut loc în şedinţa de lucru a Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române din data de 29 octombrie 2010, stabilindu-se ca dată de prăznuire ziua de 3 mai.
sursa: basilica.ro