Evenimentul „Sărbătorim Crăciunul împreună”, organizat de SOFR Iaşi
Joi, 20 decembrie, Societatea Ortodoxă a Femeilor Române din Iaşi a organizat o întâlnire de suflet în Sala Iustin Moisescu – Ansamblul Mitropolitan Iaşi. Evenimentul a fost moderat de D-na Daniela Naclad, preşedintă a S.O.F.R. Iaşi.
Invitaţi la acest eveniment au fost Arhim. Nicodim Petre, reprezentant al Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei şi Pr. Dumitru Păduraru, Preot Paroh al Bisericii Sf. Atanasie şi Chiril aşa numita „Biserica Doamnelor” din Iași.
După binecuvantare, Arhim. Nicodim Petre a ţinut un cuvânt de învăţătură despre însemnătatea postului şi desăre cum să aşteptăm Sărbătoarea Naşterii Domnului. Programul a continuat cu un concert de colinde la care au participat mai multe grupuri. Tinerii Asociaţiei ASCOR Iaşi, Grupul „Sf. Arh. Mihail şi Gavril” al micilor colindători din Protopopiatul Iaşi 1, condus de D-ra Ionela Amariei, colindătorii Asociaţiei APOR – Piatra Neamţ şi Corala SOFR - Iași.
Cu ocazia acestei întâlniri, a fost lansat numărul jubiliar 16/2018 al revistei SOFR Iaşi „Femeia Ortodoxă în Cetatea Iaşului”. Revista SOFR este o publicaţie trimestrială care anul acesta a împlinit 10 ani de când a fost înfiinţată.
În continuare, s-a făcut un bilanţ al activităţilor din acest an, iar Pr. Dumitru Păduraru ne-a informat cu privire la stadiul lucrărilor de restaurare, ce au loc la Biserica Doamnelor.
Atmosfera de Sărbătoare în cadrul împodobit cu brad de Crăciun, masa frumos aranjată cu lumânări, ştergare tradiţionale, fructe, colaci şi bunătăţi de post aduse de către fiecare membră a societăţii în parte, a continuat cu o tombolă caritabilă.
Spre finalul întâlnirii, participanţii la acest eveniment s-au deplasat către Reşedinţa Mitropolitană unde au cântat o colindă Înaltpreasfinţitului Mitropolit Teofan, iar membrele fondatoare ale Societăţii Ortodoxe a Femeilor Române din Iaşi au avut parte de un moment deosebit de emoționant, primind de la Înaltpreasfinţitul Mitropolit Teofan „Diploma de Onoare Ştefan cel Mare şi Sfânt” cu insignă, ca recunoaștere a activității de aproape 25 de ani în cadrul SOFR Iași. (Daniela Anchidin, secretar SOFR Iaşi)