Expoziţia „Copilărie şi Bucurie” la Muzeul Istoriei, Culturii şi Spiritualităţii Creştine de la Dunărea de Jos
Arhiepiscopia Dunării de Jos a organizat în data de 5 septembrie, în Sala de Expoziție Temporare a Muzeului Istoriei, Culturii şi Spiritualităţii Creştine de la Dunărea de Jos, Expoziţia de jucării „Copilărie şi Bucurie”.
Cu numai câteva zile înainte de începerea unui nou an şcolar, Arhiepiscopia Dunării de Jos, în parteneriat cu Asociaţia „Muzeul Jucăriilor” din Bucureşti, a oferit copiilor gălățeni o bucurie inedită prin organizarea, în Sala de Expoziţii Temporare a Muzeului Istoriei, Culturii şi Spiritualităţii Creştine de la Dunărea de Jos, a Expoziţiei de jucării „Copilărie şi Bucurie”.
Au fost expuse peste 1000 de exemplare de jucării, jocuri şi fotografii confecţionate din materiale diverse, unele datând de la 1900, care au fost adunate cu pasiune de către fondatorul asociaţiei, Cristian Dumitru.
Vernisajul, la care a participat şi Înaltpreasfinţitul Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, a avut loc în data de 5 septembrie şi a adunat laolaltă sute de copii însoţiţi de părinţi, bunici sau preoţi organizatori ai programului catehetic „Hristos împărtăşit copiilor” la parohii.
Pentru a spori bucuria celor mici, un grup de copii şi tineri de la Şcoala de Arte a Centrului Cultural „Dunărea de Jos” au interpretat diferite piese din repertoriul specific vârstei copilăriei. Expoziţia va fi deschisă publicului până la data de 5 octombrie 2015.