Expoziţia de fotografie“65 +”
Casa de Cultură “Mihai Ursachi” a Municipiului Iaşi, O iniţiere în Fotografie cu Dan Mititelu, Clubul Fotografilor Iaşi şi Galeria de Artă “Labirint” organizează marţi, 7 aprilie 2015, de la ora 18:30, în Sala “Diotima”, vernisajul expoziţiei de fotografie “65 +”.
Lucrările aparţin participanţilor la cele mai recente (par)cursuri “O iniţiere în Fotografie”: Georgiana Bobric, Mihaela Constantinescu, Ilona Corfu, Ionuţ Dascălu, Adrian Luca, Ana-Maria Mihalache, Sorin Mirăuţă, Mădălin Miu, Alexandru Pohaţă, Lavinia Popescu, Ovidiu Stoica, Monica Şchiopu şi Andreia Zaharia. Ei au realizat până acum mai multe expoziţii tematice dedicate vârstelor omului, prezentând, la rând, lumile copiilor, şcolarilor, adolescenţilor, tinerilor şi maturilor. De această dată, realizatorii expoziţiei şi-au selectat 52 de fotografii (30×45 cm), punând în evidenţă elementele fotografice care pot contura viaţa celor din vârsta a III-a, de pe la 65 de ani plus puls tot înainte. Expoziţie este realizată şi cu sprijinul domnului Daniel Popescu (“Cosmos Foto Digital” – Braşov). Detalii în http://clubulfotografiloriasi.ro. Perioadă: joi, 2 aprilie 2015 – duminică, 19 aprilie 2015.