Expoziţie de icoane la Mănăstirea Vlădiceni
Atelierul de pictură „Sfântul Ioan Teologul“ al Mănăstirii Vlădiceni din Iaşi organizează, în perioada 24-25 martie 2013, o expoziţie de icoane.
Atelierul de pictură „Sfântul Ioan Teologul“ al Mănăstirii Vlădiceni din Iaşi organizează, în perioada 24-25 martie 2013, o expoziţie de icoane. În cele două zile ale evenimentului, se vor face înscrieri pentru cursurile de pictură susţinute în cadrul atelierului. Expoziţia, care cuprinde icoane lucrate în cadrul atelierului de la Vlădiceni, este prilejuită de Duminica Ortodoxiei. „Prin această expoziţie încercăm să promovăm icoana ortodoxă şi atelierul de pictură al mănăstirii. De asemenea, încercăm să arătăm pelerinilor care vin la Vlădiceni că icoana pictată este frumoasă şi dăinuie în timp. O icoană pictată poate fi un cadou frumos pe care îl putem oferi celor dragi“, a spus Vlad Chiriac. Atelierul de pictură „Sfântul Ioan Teologul“ a fost înfiinţat în luna ianuarie a anului 2012, cu binecuvântarea Înalt Preasfinţitului Teofan, Arhiepiscopul Iaşilor şi Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, fiind sfinţit de arhim. Arsenie Butnaru, stareţul Mănăstirii Vlădiceni. În cadrul acestui atelier pot învăţa să picteze atât copiii, cât şi adulţii.