Expoziție dedicată vieții Mântuitorului Hristos la Galeria „Theodor Pallady” din Iași
În această perioadă, la Galeriile de artă „Theodor Pallady” de pe strada Lăpușneanu din Iași, a avut loc expoziția „Interferențe spirituale”, realizată de prof. Ioan Ponta. Lucrările expuse reprezintă fragmente din activitatea pământească a Mântuitorului Hristos, dar și scene din Sfintele Sale Pătimiri.
„Învierea Dreptului Lazăr”, „Cina cea de Taină” sau „Înălțarea Domnului la cer” sunt doar câteva tablouri pe care publicul le-a putut admira în această perioadă la Galeriile „Theodor Pallady”. Mai multe detalii cu privire la creațiile artistice ne-a transmis prof. Ioan Ponta, autorul expoziției: „Am pictat de-a lungul timpului diferite peisaje, diferite subiecte, am fost pasionat și de muzică, însă în ultimii șase ani am fost preocupat de un subiect care m-a obsedat toată viața: Iisus Hristos. Datorită acestui lucru, mi-am dorit să abordez acest subiect într-o manieră proprie, nu iconografică, ci în modul redării unor tablouri care să vorbească despre activitatea apostolică a Mântuitorului Hristos. M-am ferit de această expresie: «Am vrut să-L mărturisesc pe Iisus» ca să nu cad în păcatul trufiei. Am căutat să-L redau în modestia mea, așa cum am putut, cu mijloacele mele artistice. Ceea ce se află în jurul nostru (lucrările pictorului n.r.) reprezintă aproximativ 80% din subiectul nostru: Iisus Hristos, Fiul Omului, Noul Adam. Am căutat în toate tablourile ca Iisus Hristos să redea multă energie, L-am pictat ca un bărbat care a luptat cu păcatul omenirii și a avut curajul să îndure supliciile, iar acestea toate s-au finalizat cu răstignirea Lui. El reprezintă peste tot o energie umană și dumnezeiască, pentru că este și Om și Dumnezeu, și mi-am dorit ca această energie să o transmit privitorului pentru că privitorul dă viață tabloului”.
Expoziția „Interferențe spirituale” a fost disponibilă publicului în luna martie a.c., dar din cauza contextului medical, aceasta a fost închisă. Lucrările pictorului Ioan Ponta au fost din nou expuse în această perioadă.