Factura la energie electrică creşte de astăzi
Factura lunară la energie electrică plătită de populaţie va creşte începând de astăzi, ca urmare a introducerii unei contribuţii pentru sprijinirea producătorilor de energie care poluează mai puţin. "Consumatorii casnici vor plăti lunar cu 1,8 lei pe 100 kWh mai mult, pentru sprijinirea producţiei de energie în unităţi de cogenerare de înaltă eficienţă. Nu este însă vorba de creşterea preţului energiei, ci de un cost suplimentar", au declarat pentru agenţia Mediafax surse din Ministerul Economiei. Tariful pentru 100 kWh, consumul mediu lunar pe gospodărie în România, este în prezent de 40 de lei, astfel că valoarea facturii va creşte cu 4,5%. Reprezentanţii Ministerului Economiei spun că banii colectaţi vor fi folosiţi pentru investiţii în unităţi de producţie în cogenerare de înaltă eficienţă, care consumă mai puţine materii prime şi emit mai puţine noxe. În schimb, costurile de producţie sunt mari din cauza tehnologiilor mai scumpe. Valoarea contribuţiei este stabilită prin ordin al preşedintelui Autorităţii Naţionale de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE) şi va fi inclusă în factura lunară la electricitate. Schema de sprijin, prin care autorităţile române estimează că vor aloca 17,2 miliarde de lei în intervalul menţionat, a fost autorizată de Comisia Europeană în 2009 şi va fi administrată de transportatorul naţional de energie Transelectrica (TEL).