Festival de Artă Muzicală la Dorna Candreni – PS Damaschin Dorneanul: „Nu suntem numai trup, ci și suflet, iar acesta rămâne în veșnicie”

Arhiepiscopia Sucevei şi Rădăuţilor

Festival de Artă Muzicală la Dorna Candreni – PS Damaschin Dorneanul: „Nu suntem numai trup, ci și suflet, iar acesta rămâne în veșnicie”

În perioada 4-6 mai 2018, cu binecuvântarea IPS Părinte Pimen, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor, în comuna Dorna-Candreni din județul Suceava, s-a desfăşurat cea de-a X-a ediţie a Festivalului Naţional de Artă Muzicală „In memoriam preot Toma Doroftiese”. Evenimentul a fost organizat de către Parohia „Adormirea Maicii Domnului” din localitate dimpreună cu Asociaţia Culturală Dorna Candreni, Liceul Tehnologic Dorna Candreni și autoritățile locale.

Evenimentul cultural a oferit publicului iubitor de frumos, timp de trei zile, momente spirituale şi patriotice de o valoare aparte. Formațiile artistice și corale care au participat la această manifestare provin din Dorna Candreni, Iaşi, Braşov, dar și din Republica Moldova și Ucraina.

Prima zi a festivalului a început cu săvârșirea Tainei Sfântului Maslu, slujbă oficiată in biserica cu hramul „Adormirea Maicii Domnului” de un sobor de preoţi şi diaconi, sub protia Preasfinţitului Părinte Damaschin Dorneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Sucevei şi Rădăuţilor. Zeci de credincioși îmbrăcați în costum național din Candreni şi satele apropiate au participat la slujbă. După oficierea Sfântului Maslu, credincioșii au participat la sfințirea drapelului în curtea bisericii parohiale. În cadrul festivității a participat și un detașament al Batalionului 17 Vanători de Munte Vatra Dornei.

„Ce este mai important în fața lui Dumnezeu și în fața ochilor noștri sufletești decât sufletul cel nemuritor? Trupul se îmbolnăvește și moare dar sufletul, care este miezul ființei noastre omenești, căci nu suntem numai trup, ci și suflet, iar acesta rămâne în veșnicie, și pe acesta trebuie să îl avem mai mult în vedere. Taina Sfântului Maslu la care am participat, de nenumărate ori ne-a adus aminte că Dumnezeu vrea să vindece și trupul, dar mai ales sufletul nostru. Asta vrea Dumnezeu de la noi: trupuri sănătoase în care sălășluiesc suflete sănătoase”.

 S-a citit și o rugăciune specială la troiţa din Candreni, ridicată în memoria celor căzuţi pentru apărarea patriei iar evenimentul s-a încheiat cu defilarea gărzii de onoare a Batalionului Vânători de Munte, întreaga comunitate prezentă a marcat astfel momentul Centenarului Marii Uniri. În încheierea primei zile de festival, în sala de festivităţi a Liceului Tehnologic Dorna Candreni, a avut loc un concert de muzică patriotică, moment artistic susţinut de corurile „Muzica Viva” din Iaşi, Corul Universității Transilvania din Braşov și „Cantabile” din Chişinau.

„Sunt foarte încântat și deosebit de mulțumit că astăzi, în biserica noastră, s-a slujit atât de frumos, cu un sobor mare de preoți. Ne dorim promovarea cântului bucovinean, care la noi în zonă, acum câțiva zeci de ani, a fost propovăduit de preoții absolveniți ai Facultății de Teologie de la Cernăuți, de la vechea mitropolie. Dăm slava Bunului Dumnezeu că în prima etapă, astăzi, am fost încântați și de prezența credincioșilor, care ne-au ascultat și au venit la Sfânta Biserică pentru a se ruga” a declarat părintele Gabriel Doroftiese, parohul Bisericii „Adormirea Maicii Domnului” din Dorna Candreni.

La final, Preasfințitul Părinte Damaschin Dorneanul a oferit distincții de vrednicie și diplome tuturor organizatorilor Festivalului Naţional de Artă Muzicală.

Citește despre: