Festivalul Familiei 2025, o invitație la sărbătorirea valorilor familiei
La început de an bisericesc, Arhiepiscopia Iașilor invită comunitatea ieșeană să ia parte la un eveniment prin care este scoasă în evidență și sărbătorită familia. Duminică, 7 septembrie 2025, Iașul va găzdui, în Parcul Expoziției, cea de-a V-a ediție a Festivalului Familiei, organizat an de an în preajma sărbătorii Nașterii Maicii Domnului și a Sfinților și Drepților Părinți Ioachim și Ana, ocrotitori ai familiei creștine.
Ajuns la a cincea ediție, Festivalul Familiei este organizat de Arhiepiscopia Iașilor, prin Departamentul Pro Vita din cadrul Sectorului de Misiune, și își propune să fie un prilej de bucurie și întâlnire pentru cei care cinstesc familia ca dar al lui Dumnezeu. În fiecare an, evenimentul adună mii de familii din Iași și din întreaga regiune a Moldovei, instituții, asociații, centre educaționale și antreprenori, într-un cadru de sărbătoare în care se desfășoară activități gratuite pentru întreaga familie, dar și momente artistice. Detalii despre fiecare dintre acestea pot fi descoperite în acest articol.
Cu acest prilej, Înaltpreasfințitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, transmite:
La începutul istoriei omului, Dumnezeu l-a creat pe acesta bărbat și femeie. (...) Această triadă binecuvântată – tată, mamă și pruncii lor – este direcția pe care Dumnezeu a înrădăcinat-o în firea omului de la începutul existenței sale. Orice îndepărtare de la această direcție duce spre nenormalitate, nefiresc și, în cele din urmă, la confuzie.
Festivalul Familiei se dorește a fi, an de an, prilej de apărare a valorilor familiei, ocazie binecuvântată de a mărturisi frumusețea legată de tată, mamă și pruncii lor și prilej pentru diferitele familii care se așează împreună, de a se cunoaște, de a se sprijini, de a merge împreună și cu greutățile, dar și cu frumusețea familiei.
Înaltpreasfinția Sa a adresat, totodată, un gând de binecuvântare:
Dumnezeu să binecuvânteze pe toți cei care încearcă să apere ceea ce Dumnezeu a lăsat ca autentic în firea umană, pe toți cei implicați în organizarea acestui festival. Dumnezeu să răsplătească, cu o viață frumoasă aici și cu veșnicie dincolo, pe cei care mărturisesc adâncimea, înălțimea și cuprinderea sfintei și de Dumnezeu păzite familii – tată, mamă și pruncii lor.
Mesajul video integral poate fi vizionat aici.
Anul acesta, Festivalul Familiei va avea loc duminică, 7 septembrie, între orele 11:00 și 19:00, în Parcul Expoziției din Iași. Evenimentul este organizat de Arhiepiscopia Iașilor, prin Departamentul Pro Vita, în parteneriat cu Primăria Municipiului Iași și Ateneul Național din Iași, și cu susținerea: Fiideajutor.ro, Palas Mall, Noir Coffee Roasters, Magazia Morăriței, Artesana, Rainbow Magic Mirror, Doxologia.ro, Radio Trinitas și Viva FM.
Actualizări privind organizarea și desfășurarea evenimentului sunt disponibile pe site-ul www.provitaiasi.ro și pe paginile de social media Pro Vita Iași.