Festivalul Internațional al Tinereții, Științei și Sportului va avea loc la Iaşi
Pe data de 24 noiembrie 2017 debutează FITSPORT - Festivalul Internațional al Tinereții, Științei și Sportului, eveniment organizat de Fundația ALTIUS Academy, în parteneriat cu Primăria Municipiului Iași și cu Facultatea de Educație Fizică și Sport, din cadrul Universității Al. I. Cuza din Iași.
Timp de trei zile se vor desfășurat activități care își propun stimularea participării active a societății civile la activitățile sportive de loisir, de educare psihomotrică, prin intermediul cooperării naționale și internaționale pentru constituirea de bune practici, generate de tinerii orașului Iași, în special din domeniul Științei sportului și educației fizice
Beneficiari direcți ai acestui proiect sunt societatea civilă, comunitatea locală, tinerii din domeniul Știința sportului și educației fizice, studenți, masteranzi, doctoranzi de la facultățile de profil din țară și de la centrele universitare interne sau transfrontaliere, participanții interesați de tematicile diverselor ateliere de lucru din cadrul simpozionului și al festivalului, invitați speciali: mass media, reprezentanții administrației locale.
Festivalul Internațional al Tinereții, Științei și Sportului – FITSPORT este un proiect finanțat de Primăria Municipiului Iași. Valoarea proiectului este de 78704 lei, iar Primăria Municipiului Iași asigură sunma de 63209 lei, cofinanțarea din partea beneficiarului fiind de 15495. Pentru mai multe detalii despre importanța și programul evenimentului puteți vizita pagina de Facebook Fit Sport 2017.
Date de contact: