Festivalul Luminilor la Catedrala din Lyon
La Lyon, la Catedrala Sfântul Ioan din centrul oraşului a început Festivalul Luminilor. Această sărbătoare are o origine creştină şi datează de acum 152 de ani.
Festivalul luminilor este dedicat Maicii Domnului şi conţine multe semnificaţii mariologice şi teologice profunde. Creştinătatea se pregăteşte astfel prin lumină să întâmpine pe cea care a dat viaţă lui Hristos, Lumina lumii.
Festivalul a început în 6 decembrie 2012 şi va continua până de Crăciun. În aceste zile Catedrala şi alte locuri din oraş vor fi împodobite de lumină.
Lyon este oraşul din centrul Franţei cu o istorie creştină remarcabilă. Aici a păstorit Sfântul Ierarh Irineu de Lugdunum (Lyon) şi aici se găsesc sfintele sale moaşte. Sfântul Irineu a scris Adversus Haereses, una dintre cărţile întemeietoare în teologia creştină a primelor secole creştine.