Festivalul Naţional al Ouălor Încondeiate, la Ciocăneşti

Arhiepiscopia Sucevei şi Rădăuţilor

Festivalul Naţional al Ouălor Încondeiate, la Ciocăneşti

În localitatea Ciocăneşti din judeţul Suceava va avea loc, în perioada 1-2 aprilie 2017, Festivalul Naţional al Ouălor Încondeiate. Vor participa încondeietori de ouă din ţară şi din străinătate şi se vor organiza concursuri adresate celor ce păstrează stilurile autentice, dar şi creaţia nouă în spiritul artei tradiţionale. 

Artiştii populari din ţară şi străinătate îşi dau întâlnire timp de două zile în comuna-muzeu Ciocăneşti din judeţul Suceava. În perioada 1-2 aprilie 2017, aici se va desfăşura cea de-a XIV-a ediţie a Festivalului Naţional al Ouălor Încondeiate. Printre participanţi se vor număra încondeietori de ouă din ţară şi din străinătate, meşteri populari şi solişti de muzică populară. În cadrul festivalului, vor fi organizate concursuri de încondeiat ouă, fiind premiate talentele care păstrează stilurile autentice, dar şi creaţia nouă în spiritul artei tradiţionale. Potrivit „Monitorului de Suceava“, în programul festivalului sunt cuprinse diverse activităţi culturale prin care se încearcă atât readucerea la lumină a unor tradiţii uitate, cât şi popularizarea unor obiceiuri din alte zone ale ţării. Astăzi, 1 aprilie, de la ora 12:00, la Şcoala Gimnazială Ciocăneşti se va desfăşura concursul de încondeiere „Tradiţie - valoare sacră“ (ediţia a V-a), pentru elevii din şcolile gimnaziale. Apoi, la Casa de Cultură „Florin Gheucă“ din Ciocăneşti va avea loc Târgul de ouă încondeiate, urmat de concursul de încondeiere „Dr. Anton Setnic“, ediţia a II-a (dedicat liceenilor şi elevilor din şcolile profesionale), şi simpozionul „Arta încondeierii ouălor la români - element constitutiv al identităţii naţionale“. Muzeul Naţional al Ouălor Încondeiate din Ciocăneşti va găzdui de la ora 12:00 concursul de încondeiere „Înv. Novac Norbet“, ediţia I, dedicat studenţilor, şi Târgul Artizanilor, care se va desfăşura pe platoul de festivităţi al comunei Ciocăneşti. La ora 14:30, pe scena Casei de Cultură Ciocăneşti, solista de muzică populară Laura Maria Niculiţă va interpreta cântece religioase, iar apoi va fi vernisată şi jurizată expoziţia-concurs „Coşul Pascal“. Mâine, 2 aprilie, participanţii la festival vor asista la Sfânta Liturghie oficiată în Biserica „Adormirea Maicii Domnului“ - Ciocăneşti, iar de la ora 12:00, vor fi redeschise târgurile din cadrul evenimentului. Programul se va încheia la orele serii cu un spectacol folcloric.

Citește despre: