Festivitate de revedere a Promoției 2008, la Seminarul Teologic Piatra Neamț

Arhiepiscopia Iaşilor

Festivitate de revedere a Promoției 2008, la Seminarul Teologic Piatra Neamț

Ziua de 24 septembrie 2018 va rămâne în memoria absolvenților Promoției 2008 și a dascălilor de la Seminarul Teologic „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena” din Piatra Neamţ ca un moment de mare sărbătoare, de nostalgie şi emoţie. Programul zilei a debutat prin Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie săvârșită la Biserica „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena” –-Gara Veche de către un sobor de preoţi, în frunte cu părintele protopop de Piatra Neamţ, Tofan Valentin, şi părintele director al Seminarului, Bogdan Constantin, răspunsurile la strană fiind date de către foştii absolvenţi.

Imediat după Sfânta Liturghie, a urmat „punctul culminant” al întâlnirii, când părintele diriginte Bogdan Constantin, actualul director, a început strigarea catalogului. Prinşi de emoţia momentului, absolvenții promoției 2008 (ultima promoție a seminarului cu studii de 5 ani) au intrat în atmosfera de odinioară a vieții de seminarist. S-au evocat, de către părintele diriginte, momente frumoase din timpul anilor de seminar, iar fiecare din cei prezenți a avut posibilitatea de a vorbi pe scurt de realizările înfăptuite după terminarea studiilor liceale. Absolvenții au mulțumit în cuvântul lor profesorilor pentru jertfa pe care au depus-o la formarea și educarea lor. Pe drept cuvânt pentru tinerii seminariști, perioada studiilor liceale a fost practic o „călătorie” de iniţiere ce a presupus căderi, derute şi îndoieli, ceea ce face din părinții profesori adevărați stâlpi de sprijin în momente de bine și de greu, povățuind și modelând prin marele lor dar ce l-au primit de la Hristos, Învățătorul lumii. Toate acestea s-au reflectat în realăzările personale ale fiecărui absolvent. Au luat cuvântul şi părinţii profesori prezenți, părintele protopop, ca cel care ne-a fost spiritual în anii de Seminar, părintele profesor Ștefan Oprea și părintele profesor Dan Cojan.

Finalul zilei s-a încheiat printr-o agapă frățească, fiecare absolvent primind anumite îndemnuri și povețe de la părinții profesori; să luăm aminte cum putem schimba prin exemplul vieții noastre pe cel de lângă noi. „Tempora mutantur et nos mutamur in illis”! Adevăr grăieşte acest dicton latin, dar schimbarea noastră să fie numai în bine în aceste timpuri grele pentru viaţa Bisericii noastre Ortodoxe. Așa cum s-a promis, generaţiei 2003-2008 a Seminarului Teologic de la Piatra Neamţ îi revine datoria de a propovădui „cu timp şi fără timp” cuvântul Evangheliei, de a răspândi sămânţa faptelor bune în ogorul patriei noastre, deoarece trăim într-un timp când concepția despre credință s-a degradat, când principiile despre bine și rău s-au inversat, un timp al alungării lui Hristos din viața noastră. „Creștinismul stă azi în centrul luptei pentru așezarea de mâine a vieții omenești”, așa cum spunea părintele teologiei românești, Dumitru Stăniloae. (Pr. drd. Constantin Oprea)

Citește despre: