Festivitatea de premiere a Olimpiadei Naționale Interdisciplinare de Limba și literatura română și Religie intitulată „Cultură și Spiritualitate Românească”, Baia Mare
Sâmbătă, 7 mai 2022, de la ora 16:00, Preasfințitul Părinte Timotei Sătmăreanul, Arhiereu-vicar al Episcopiei Ortodoxe Române a Maramureșului și Sătmarului a participat la festivitatea de premiere din cadrul Olimpiadei Naționale Interdisciplinare de Limba și literatura română și Religie intitulată „Cultură și Spiritualitate Românească”.
Evenimentul a avut loc în Sala festivă a Liceului de Arte din Municipiul Baia Mare în prezența reprezentanților Comisie Centrale, a Comisiei Județene, a membrilor Inspectoratului Școlar Județean Maramureș, a elevilor și profesorilor coordonatori precum și ai reprezentanților diferitelor confesiuni.
În deschiderea evenimentului a fost interpretat Imnul Învierii „Hristos a Înviat” după care, Preasfințitul Părinte Timotei Sătmăreanul a rostit o scurtă rugăciune de binecuvântare pentru toți cei prezenți.
La competiție au participat 157 de elevi care au fost însoțiți de 41 de cadre didactice.
Suntem la final de activitate și trebuie să spunem tuturor ceea ce am învățat unii de la alții. Este experiența pe care a avut-o Sfântul Apostol Pavel cu ucenicii, pentru că este un exercițiu care ne îmbogățește pe toți, pentru că, împreună cu acești elevi, ne aflăm într-o elită culturală frumoasă. Am învățat că ați înțeles că ființa umană mereu îl caută pe Dumnezeu și că suntem în căutarea raiului pierdut. Prin educația și cultura religioasă știm unde ne este locul, a precizat domnul Vasile Timiș.
În continuare, părintele Adrian Podaru, prodecanul Facultății de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca a explicat faptul că „astfel de evenimente interdisciplinare sunt foarte importante în viața fiecăruia dintre noi. Adresăm felicitări celor care au gândit titlul acestei olimpiade de cultură și spiritualitate românească. Este exact ceea ce ne definește ca și popor, pornind de la complexitate la simplitate, și invers”.
Această olimpiadă va însemna pentru toți olimpicii și pentru fiecare dintre dumneavoastră o etapă frumoasă de formare, dezvoltare și spiritualitate. Aceste prietenii pe care le-ați legat aici, la Baia Mare, vor rămâne întipărite mult timp de acum încolo în sufletele voastre, a precizat domnul Romeo Moșoiu, consilier al Ministrului Educației.
Dragi elevi, prin participarea voastră la un astfel de eveniment, școala românească și țara aceasta are o șansă importantă, de a duce mai departe în lume, implicarea și dăruirea fiecăruia, a precizat domnul Pop Mihai Cosmin, inspector școlar general al Județului Maramureș.
Domnul Mihai Paraschiv, inspector patriarhal privind activitățile de tineret și relația cu ONG-urile bisericești naționale de tineret: „Vă mărturisesc bucuria de a fi prezent în această zonă a țării, în acest oraș al spiritualității și al oamenilor destoinici. Prin participarea voastră la această olimpiadă, ați oferit un plus de valoare în formarea dumneavoastră”.
De asemenea, domnul Mihai Paraschiv a dăruit din partea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul României, mai multe cărți pentru premierea elevilor merituoși.
Din încredințarea Preasfințitului Părinte Iustin, Episcopul Maramureșului și Sătmarului, prin Preasfințitul Părinte Timotei Sătmăreanul și preacucernicul părinte Florin Hoban, inspector școlar pentru disciplina religie, au fost oferite 80 de volume din partea Episcopiei pentru premierea olimpicilor.