A fost sfințită casa construită pentru o familie cu 9 copii prin „DAR PENTRU COPII”, proiect al Arhiepiscopiei Iașilor

Arhiepiscopia Iaşilor

A fost sfințită casa construită pentru o familie cu 9 copii prin „DAR PENTRU COPII”, proiect al Arhiepiscopiei Iașilor

Departamentul Pro Vita din cadrul Sectorului de Misiune al Arhiepiscopiei Iașilor anunță finalizarea primei etape de lucrări în construirea casei pentru o familie cu nouă copii prin proiectul „Dar pentru copii”. În după-amiaza zilei de 21 noiembrie, de sărbătoarea Intrării Maicii Domnului în Biserică, Preasfinţitul Părinte Nichifor Botoșăneanul a sfinţit casa familiei Rica din Ruseni, județul Neamț.

Familia Rica, alcătuită din 11 membri, face parte din Programul de solidaritate pentru familia cu mulți copii „Sfântul Stelian”. Mama este de profesie cadru didactic, în prezent, dedicându-și viața creșterii copiilor, iar tatăl este angajat al combinatului din Săvinești. Părinții le oferă copiilor o educație creștină, iar cei care deja au învățat să citească, lecturează în fiecare zi câte un fragment din Mica Biblie. De altfel, toți au rezultate bune la învățătură, fiind pasionați de lectură, desen, sport și muzică. Fiica lor mai mare, Elena, bursieră Pro Vita Iași, studentă la Facultatea de Medicină, mărturisea într-un interviu publicat aici: „Îmi doresc să rămân în România, o simt ca pe o datorie față de țară”. 

La sfințirea casei au participat, alături de Preasfințitul Părinte Nichifor Botoșăneanul, pr. protopop Camelian Liviu Gurbet, protopop al protopopiatului Roznov, pr. Radu Brînză, coordonator al Departamentului Pro Vita, pr. paroh Constantin Damian, primarul comunei Borlești George Mutu și pr. Dimitrie Crăciun, coordonatorul proiectului „Dar pentru copii”. În semn de mulțumire pentru susținerea acestui proiect, au primit diplome de vrednicie din partea Înaltpreasfinţitului Părinte Mitropolit Teofan, preotul paroh Constantin Dămian, primarul localității, dar și soții Constantin și Emilia Blănuța, care au fost aproape de familia Rica și i-au ajutat încă de la punerea pietrei de temelie a casei.

În prima etapă s-au efectuat o serie de lucrări, printre care: finalizarea construcției casei-zugrăvire parter, amenajare mansardă cu parchet, gresie, faianță, dotare baie, montare uși etc; utilarea și mobilarea camerelor pentru copii; relocarea unui adăpost pentru animale; demolarea a două construcții vechi nefolositoare din curte. Urmează etapa a doua, cea de mobilare a parterului, de achiziționare a centralei termice, a unei mașini de spălat, de construire a unui adăpost pentru animale și a unei anexe pentru centrala termică. Cei care doresc să susțină în continuare familia Rica, o pot face donând pe darpentrucopii.ro/doneaza, la sediul Pro Vita Iași din Bulevardul Ștefan Cel Mare și Sfânt nr.14, Iași sau în conturile bancare:

  • LEI: RO 08 CECE IS1030RON1014342, CEC Bank

  • EURO: RO 68 CECE IS10C1EUR1103231

  • Cod Swift: CECERO, CEC Bank

  • Titular cont: Arhiepiscopia Iașilor

„Dar pentru copii” este proiectul Departamentului Pro Vita din cadrul Sectorului de Misiune al Arhiepiscopiei Iașilor prin care se construiesc și repară case, contribuind la îmbunătățirea calității vieții familiilor numeroase. Proiectul oferă un cămin călduros familiilor cu mulți copii, în care să se bucure de un spațiu potrivit pentru o creștere și dezvoltare armonioasă. Până în prezent, au fost construite și reparate case pentru 7 familii. 

Citește despre: