În cuvântul rostit cu acest prilej, părintele protoiereu Adrian Dulgheriu a explicat cum se definește cartea vieții unui preot, precum și plecarea lui din comunitatea pe care a păstorit-o: „Este un moment de mare tristețe, pentru că pleacă din această lume trecătoare unul dintre bunii preoți pe care i-a avut Biserica și implicit Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților. Orice pierdere înseamnă o sărăcire. Plecarea cuiva din lumea aceasta pe drumul veșniciei, inevitabil ne așază într-o stare de reflecție asupra modului cum ar trebui să ne trăim viața, cum ar trebui să fim atenți față de sufletul nostru. Însuși Dumnezeu - Omul, Iisus Hristos, atunci când S-a aflat în fața mormântului prietenului Său Lazăr și I S-a spus că este mort de patru zile, a plâns.  A plâns pentru că El, după chipul Căruia am fost creați, știe că vocația omului este viața, iar nu moartea. Moartea este un intrus pe care noi l-am acceptat să intre în lumea aceasta în urma păcatului săvârșit de Adam. Hristos, prin Învierea Sa, a dat un sens morții. Dacă până la Hristos moartea era un punct terminus, o realitate implacabilă, pe care nu o puteai depăși, odată cu Învierea lui Hristos, ea devine o realitate care ne deschide perspectiva unei alte vieți, mult mai profunde, o viață în comuniune cu Dumnezeu  - Învierea. Știm că Preoția este una dintre cele șapte Taine, iar preotul este cel care face posibilă coeziunea omului cu Dumnezeu și dobândirea sfințeniei. Interesant este faptul că Hristos, în intervențiile Sale, n-a vorbit niciodată la modul negativ despre preoți, așa cum astăzi, din păcate, mulți fac aceasta; dimpotrivă, pe cei zece leproși i-a trimis să se arate preoților, recunoscând, astfel, autoritatea acestora. Într-o parohie, preotul este omul prin excelență la picioarele căruia creștinii merg și depun cele mai intime mărturisiri ale sufletelor lor, pentru ca, odată cu iertarea păcatelor, cu autoritatea unei misiuni dumnezeiești, părintele să le dea și remediile pocăinței. Interesant este faptul că bucuriile și necazurile fiecărui credincios sau enoriaș din parohia respective sunt bucuriile și necazurile preotului care îi păstorește. De aceea, el este care îl veghează pe fiecare în parte de la sânul mamei sale și până dincolo de moarte. El îi sfințește leagănul și intrarea în viață prin Sfintele Taine și tot el îi sfințește patul morții, mormântul și crucea de la căpătâi, veghindu-l în veșnicie și purtându-l în rugăciunile Bisericii. Preotul este cel care mustră, ceartă, dar cu blândețe, dar și cu poruncă de la Dumnezeu: «Și pe tine, fiul omului, te-am pus Eu străjer casei lui Israel și tu vei auzi cuvânt din gura Mea și îl vei vesti din partea Mea. Când Eu voi zice păcătosului: Păcătosule, vei muri, și tu nu-i vei grăi nimic, ca să vestești pe păcătos să se abată de la calea lui, atunci păcătosul acela va muri pentru toate păcatele sale, dar sângele lui îl voi cere din mâna ta. Iar dacă tu ai vestit pe păcătos să se abată de la calea lui și să se întoarcă de la ea, și el nu s-a abătut de la calea lui, atunci el va muri pentru păcatele lui, iar tu nu ți-ai scăpat viața» (Iezechiel 33, 7- 9)”.

„Părintele protopop Constantin Patrolea poate fi numit un erou al credinței”

În continuare, părintele părintele protoiereu a evocat lucrarea jetfelnică a preotului Constantin Patrolea, atât ca păstor de suflete, cât și în calitate de protoiereu al Protopopiatului Fălticeni: „Părintele Constantin Patrolea s-a născut la data de 21 mai 1949, în satul Târzia, comuna Brusturi, județul Neamț, din părinții Toader și Anastasia Patrolea, fiind mezinul în această familie cu 7 copii. A făcut școala primară la Târzia, Seminarul Teologic «Veniamin Costache» de la Mănăstirea Neamț (1963  - 1968) și apoi Facultatea de Teologie din București ( 1968 - 1972). În anul 1973 se căsătorește cu Elena Afilipoaie din satul Moișa, comuna Boroaia, de profesie asistentă medicală. În data de 28 mai 1973, Înaltpreasfințitul Iustin, Mitropolitul Moldovei din acea vreme, îl hirotonește pe tânărul teolog Constantin Patrolea întru preot, pe seama Parohiei Ciumulești. Aici a păstorit ani îndelungați, până în anul 2016, unde l-a avut alături pe părintele Varganici, care l-a ajutat în formarea sa ca preot, după cum și sfinția sa l-a ajutat pe părintele Mircea Martiniuc în ultimii ani. În anul 1995 a fost desemnat de către Înaltpreasfințitul Părinte Pimen, Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților, pentru funcția de protoiereu al Protopopiatului Fălticeni, funcție îndeplinită din toate punctele de vedere până în anul 2016, când a ieșit la pensie. În cei 47 de ani de împreună viețuire cu distinsa sa soție, Dumnezeu a binecuvântat casa și familia părintelui Constantin prin nașterea celor cinci copii, Irina, Veronica, Constantin, Maria și Elena, care au fost și rămân, și după strămutarea lui la cele veșnice, bucuria, mângâierea și mândria familiei. A fost un preot care se ostenea permanent pentru biserică, iar cei 47 de ani de slujire preoțească au fost plini de roade. Miile de Sfinte Liturghii, de Sfinte Taine și ierurgii săvârșite de sfinția sa, însoțite de predicile pline de zel apostolic, au fost cele care au schimbat în bine viața duhovnicească a enoriașilor încredințați lui spre păstorire. La toate acestea se adăugă nenumăratele suflete care au aflat mângâiere și dezlegare în scaunul de spovedanie, sfințindu-și viața prin Cuminecare. Numai Dumnezeu știe câte îndemnuri a făcut părintele credincioșilor ca cei bolnavi și cei închiși dintr-e eroare judiciară să fie vizitați și cercetați, ca cei învrăjbiți să se împace uni cu alții, ca cei mușcați de patima beției să renunțe, ca orfanii, copii și bătrânii abandonați să simtă dragostea celor din jur, ca cei rătăciți de la dreapta credință - și vai, că sunt mulți, nu puțini - să-și revină și să se întoarcă la Biserica, cea Una, Sfânta, Sobornicească și Apostolească. Nu ne este îngăduit să trecem cu vederea nici activitățile edilitar - gospodărești împlinite de părintele Constantin Patrolea de-a lungul celor 47 de ani de preoție. Pentru că, de vom tăcea, acestea - precum construcția bisericii în care ne aflăm, cu hramul «Pogorârea Sfântului Duh», pictura bisericii, casa socială, gardul împrejmuitor de la cimitir, cimitirul nou și de la biserică - vor striga în urma noastră; și vor striga pentru că în ele se concentrează dragostea jertfelnică însoțită de dorința Sfinției sale ca toate cele ale bisericii să fie așezate în și cu bună rânduială. Preotul Constantin a fost preotul prin excelență, nu doar în biserică, ci și în afara ei, mai ales că tot timpul s-a străduit, cu o nețărmurită dragoste față de Dumnezeu, ca el, deopotrivă cu familia sfinției sale, să fie un exemplu bun pentru credincioși, în general, și pentru păstoriți, în special.  Un preot deosebit de echilibrat, calm, cu multă eleganță în port dar și în cuvânt, un bun sfătuitor, un vorbitor bun, un teolog erudit, un soț bun și un părinte iubitor nu doar pentru copii săi și familia sa, ci și pentru întreaga parohie. Întreaga sa muncă administrativă, dar și duhovnicească, a fost preluată de ginerele părintelui, părintele Mircea, și sunt convins că va fi pentru dumneavoastră, enoriașiii, la fel de bun păstor ca și părintele Constantin. Ați pierdut un părinte, dar Dumnezeu v-a trimis altul la fel de vrednic și bun. Dar pe părintele Constantin nu l-ați pierdut, ci ați câștigat un rugător în cer, pentru că a slujit cu mult zel în această viață și rămân la convingerea că va sluji și în Împărăția lui Dumnezeu unde se va ruga pentru noi toți. Adresez un cuvânt de compasiune și de mângâiere, atât din partea mea, cât și din partea Înalpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Calinic, doamnei preotese Elena și celor cinci copii, odată cu exprimarea regretului de a fi pierdut pe una dintre cele mai dragi persoane sufletelor lor, precum și preoților din acest protopopiat, rudelor de aproape și de departe și, nu ultimul rând, păstoriților sfinției sale. Părintele Constantin ne dă o ultimă lecție - lecția speranței în veșnicie. Viața nu se sfârșește pe  pământ, pentru că moartea este doar o virgulă în existența vieții. Veșnicia se poate asigura acum prin Iisus Hristos, iar bucuria, iertarea,  pacea cu Dumnezeu, este asigurată. Asta înseamnă să treci dincolo, la mai bine, cu nădejdea că te întâlnești cu Dumnezeu. Este bucuria întâlnirii cu Dumnezeu, dar și cu cei dragi ai tăi care au trecut în veșnicie. Epistola către Evrei, în capitolul 11, vorbește de oameni ai Vechiului Testament care au dovedit o credință deosebită, o viață deosebită, Abel, Enoh, Avraam, Sara, Noe, Iacov, Isaac, ce au fost adevărați eroi ai credinței. Sunt încredințat că prin toată viața lui, părintele protopop Constantin Patrolea poate fi numit un erou al credinței și pentru el Dumnezeu i-a rânduit ceva mai bun, desăvârșirea în Împărăția Sa. Dumnezeu să ierte și să îl odihnească! Amin”.

La finalul slujbei, sicriul cu trupul părintelui a fost purtat pe umeri de către preoți în jurul bisericii, după care a fost depus în mormântul unde regretatul părinte își va dormi somnul de veci până la a doua Venire a Mântuitorului Iisus Hristos. (Pr. Georgian Rotar)